Îi vrea Nicolesu postul lui Vlad Iacob? „Nici nu știu cum să răspund”. Reacție de ultimă oră a șefului de la Dinamo

Ioan Valentin Oprea 05.07.2023, 19:26
Îi vrea Nicolesu postul lui Vlad Iacob? „Nici nu știu cum să răspund”. Reacție de ultimă oră a șefului de la Dinamo

În ultimele săptămâni s-a vorbit despre existenţa unor tensiuni la Dinamo, între preşedintele Andrei Nicolescu şi administratorul special Vlad Iacob. Presa a relatat că Nicolescu ar dori să îl înlăture pe Iacob şi să preia el postul de administrator special. Iacob ar fi urmat să rămână în organigrama clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, dar pe o altă poziţie.

Prezent în cantonamentul alb-roşiilor din Slovenia, Cătălin Alexandru, realizatorul emisiunii Dinamo 7/9, a dezvăluit că subiectul este unul mai vechi şi nu mai există discuţii pe această temă în prezent.

Nicolescu dă de înţeles că Iacob rămâne pe poziţie

Întrebat dacă mai este de actualitate această mutare, Andrei Nicolescu a dat de înţeles că Vlad Iacob va fi în continuare administrator special. În plus, preşedintele de la Dinamo Bucureşti a ţinut să sublinieze că administratorul special este subordonat acţionarilor.

Nici nu ştiu cum să răspund, nu am fost la vânătoare, nu intenţionez să mă duc în curând. Administratorul special e reprezentantul acţionarilor, el reprezintă interesele, el are linia directă de comunicare şi cumva se aliniază intereselor, modalităţii de a vedea şi a construi ale acţionarilor. E mai puţin important cum se cheamă administratorul special”, a declarat Nicolescu, într-un amplu interviu acordat pentru Radio Dinamo 1948.

Zăvăleanu îi înţeapă pe Voicu şi Nicolescu

Administratorul judiciar al formaţiei din Şoseaua Ştefan cel Mare, Răzvan Zăvăleanu, a explicat că schimbarea administratorului special depinde doar de acţionari. Pentru a-l înlocui pe Vlad Iacob, este nevoie însă de convocarea unei Adunări Generale a Acţionarilor şi de votul pozitiv al acesteia.

Zăvăleanu nu a dorit să comunice care este suma pe care trebuie să o achite Dinamo pentru a scăpa de interdicţia la transferuri, dar i-a înţepat, în schimb, pe noii acţionari, Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu.

Zăvăleanu crede că această problemă trebuia să fie rezolvată cât mai repede şi a subliniat, de asemenea, că alb-roşiii şi-au asumat un risc mare atunci când au semnat contracte cu cei patru jocutări transferaţi, fără să fi primit în prealabil liber la achiziţii din partea FIFA.

Chiar dacă a avut, în trecut, mai multe clinciuri cu Vlad Iacob, Zăvăleanu afirmă că acesta nu trebuie înlăturat din organigramă. Zăvăleanu e de părere că Iacob merită să rămână în continuare implicat la Dinamo şi susţine că acesta poate fi benefic pentru clubul alb-roşu.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622