Igor Surkis, patronul lui Dinamo Kiev a reacționat la scurt timp după ce Mircea Lucescu a spus că ia în calcul chiar să își dea demisia de la echipa din capitala Ucrainei. Antrenorul român de 77 de ani a fost foarte supărat după înfrângerea cu Dnipro-1, scor 0-3, și a invocat faptul că echipa sa nu a făcut niciun transfer în această perioadă.
Lucescu a spus chiar că se gândește să își dea demisia dacă situația nu se va remedia. El amintește mereu că Dinamo Kiev a pierdut jucători importanți din cauza războiului și nu a adus nimic în schimb. Ieșirea românului de la finalul meciului cu Dnipro-1 „l-a băgat în ședință” pe Igor Surkis, care a recunoscut că are ceva emoții din această cauză.
De fapt, acesta a fost și singurul comentariu pe care l-a făcut în legătură cu acest subiect. „Emoții” a spus patronul lui Dinamo Kiev, citat de sport.ua, atunci când a fost întrebat despre ce simte în acest context. Totuși, conform sursei citate, el este încrezător că tehnicianul român își va reconsidera rapid poziția.
Pe lângă lipsa transferurilor, Mircea Lucescu a mai fost extrem de deranjat și de faptul că oficialii lui Dinamo Kiev au decis ca meciul cu Dnipro-1 să se joace la Lviv, și nu la Kiev. Antrenorul român a spus că era foarte important pentru jucătorii săi, din punct de vedere mental, să își poată vedea locuințele din capitala afectată serios de bombardamentele rușilor.
„A fost o mare greşeală a conducerii. Eu am vrut să ajungem în Kiev. Era normal să îşi vadă apartamentele, familia, prietenii. Nu ştiu de ce s-a decis asta. A fost un dezavantaj. Am observat această stare la meciurile cu Benfica. A fost o mare greşeală care ne-a costat trei puncte. Nu au fost cu mintea la joc. Le dădea liniştea necesară pentru a aborda acest meci. Starea lor de spirit nu este cea mai bună.
Acum plecăm şi ei se vor limpezi la minte. Este foarte greu. Nu știu de niciun transfer. Habar n-am. Ar putea fi ultimul meu meci la Dinamo Kiev. Asta e altceva. Vorbesc foarte serios!”, a spus Mircea Lucescu la conferința de presă de după meciul cu Dnipro-1, primul în campionat din acest an.