Mihai Pintilii s-a dus în Moldova pentru a obține licența A de antrenori.
Mijlocașul poate deveni antrenor oficial în 2024, însă până la acel moment mai are de trecut niște cursuri.
Mihai Pintilii, om important în staff-ul vicecampioanei FCSB, deține în acest moment licența B, însă aceasta nu-i oferă drepturi de a da indicații de pe banca tehnică. Fostul mijlocaș s-a săturat de situația ingrată în care se regăsește la vicecampioana României, astfel că în această vară s-a înscris la Școala de Antrenori din Republica Moldova, unde a participat deja la două module teoretice.
Următorul modul este programat la Chișinău în intervalul 23-25 octombrie, perioadă în care roș-albaștrii pregătesc duelul cu Petrolul, unul afișat, în acest moment, în calendar în weekendul 28-29 octombrie. Dacă situația la liderul din Superliga rămâne neschimbată, antrenamentele din săptămâna respectivă ar fi conduse de cipriotul Elias Charalmbous, ajutat de Lucian Filip și Thomas Neubert.
„Cred că o să avem un curs de licenţă A foarte interesant din care vom avea de învăţat, cum am avut de învăţat şi la cursul precedent, de acum un an de zile, la licenţa B, din care chiar am avut de învăţat şi am progresat.În continuare vom progresa, vom avea mult mai mult, pentru că ne vom axa pe seniori, exact ce ne trebuie nouă la licenţa A”, a spus Mihai Pintili, pentru fmf.md.
Pe lângă angajatul FCSB, alte nume sonore din fotbalul românesc au participat recent la cursurile școlii din Replublica Moldova.
”Printre participanții cursului regăsim mai multe nume sonore din fotbalul moldovenesc, dar și din România. Este vorba de foștii internaționali moldoveni Alexandru Gațcan, Eugeniu Cebotaru și Ilie Cebanu, foștii internaționali români Cristian Săpunaru, Nicolae Ovidiu Herea, Doru-Mihai Pintilii, fostul jucător al echipei Zimbru, Ilie Daniel Bălașa, fostul mijlocaș al echipei Tiligul-Tiras Tiraspol, Dan Florin Croitoru, fostul atacant al echipelor Iskra Stal, Zimbru și Milsami, Constantin Iavorschi și alții.” se arăta într-un comunicat emis pe site-ul Federației Moldovenești de Fotbal.