Gafa lui Horaţiu Moldovan în urma căreia Rapidul a încasat primul gol în deplasarea de la Sfântu Gheorghe i-a pus pe gânduri pe oficialii giuleşteni.
Lăudat pentru prestaţiile sale în trecut, portarul de 25 de ani a început să se afle tot mai des pe lista decepţiilor la unele partide din campionat.
S-a întâmplat şi la meciul din prima etapă a playoff-ului contra campioanei CFR Cluj. Atunci când a provocat un penalty în favoarea adversarilor. Conform unei analize făcute de jurnaliştii Gsp, Moldovan s-ar face vinovat şi pentru alte puncte pierdute de echipă. Este vorba despre partidele cu Petrolul, Farul şi UTA, din sezonul regular.
Situaţia a generat o poziţie tranşantă din partea oficialilor rapidişti. Daniel Niculae fiind cel care a comunicat public faptul că va purta o discuţie cu titularul postului de portar al trupei din Grant.
Preşedintele Rapidului a dat de înţeles că oricând Moldovan poate fi scos din poartă, dacă ezitările sale vor dăuna în continuare echipei. Drăghia este rezerva sa în acest moment.
„O să vorbesc şi eu cu Horaţiu Moldovan. Pot fi mai multe cauze, nu neapărat presiunea. S-au înmulţit greşelile lui în ultimele meciuri, dar au fost și multe partide în care a fost îngerul păzitor al porţii Rapidului. Nimeni nu e bătut în cuie ca titular şi oricine poate intra”, a dezvăluit şeful Rapidului prin intermediul Fanatik.
Daniel Pancu ştie ce trebuie să facă goalkeeperul pentru a nu mai avea parte de critici.
„Moldovan e într-o perioadă foarte proastă plecând de la niște greșeli pe care le face cu piciorul, pe faza de inițiere. Nu trebuie să-ți asumi riscuri. E deja un portar matur, sezonul trecut mi-a adus aminte de Lobonț, cel din ’99, când am luat campionatul.
Are nevoie de încredere și trebuie eliminate aceste greșeli. Când a simțit că există un risc și de 1% să piardă mingea, trebuie să o trimită în tribune. Cred că e băiat inteligent, are o vârstă bună și poate să înțeleagă asta”, a declarat selecţionerul naţionalei U20 pentru Gsp.