Reprezentativa României a înregistrat cea mai clară victorie, 4-0 cu Andorra, din actualele preliminarii pentru Euro 2024.
”Tricolorii” au făcut spectacol pe Arena Națională, în fața a peste 20.000 de spectatori formați din copii de până la 14 ani (a fost un adult la 10 copii) într-un meci în care doar victoria ne mai menținea în lupta pentru calificarea la turneul final din Germania de vara viitoare.
Ca de obicei, la tribuna oficială au luat loc și cei care conduc fotbalul românesc. În afara lui Răzvan Burleanu, la meci a fost prezent și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF, dar și Anghel Iordănescu, tatăl actualului selecționer. ”Tata Puiu” nu s-a dezmințit nici de data aceasta. Fostul selecționer și-a făcut numărul înainte de meci După intonarea imnurilor naționale, Iordănescu senior a scos din buzunarul drept al sacoului mai multe iconițe pe care le-a pupat și s-a rugat pentru binele fiului său.
În același timp aproape, Stoichiță, ridicat însă în picioare, și-a făcut semnul crucii de mai multe ori înainte de startul partidei.
Vezi această postare pe Instagram
O postare distribuită de FIARA 7 | THE BEAST 7 ® (@fiara7.official)
A fost al 14-lea gol al lui Stanciu sub tricolor, iar mai mult de jumătate dintre ele au venit cu execuţii din afara careului. La fel cum s-a întâmplat şi în minutul 22 al partidei de duminică seară. Totuşi, entuziasmul nu l-a cuprins pe decarul lui Edi Iordănescu. Stanciu atrage atenţia că nu trebuie să facem atâtea calcule din moment ce suntem doar la mâna noastră.
”E la fel cum am fost și până acum, nu s-a schimbat nimic. Mă refer la starea noastră de spirit. Suntem exact ca la începutul preliminariilor. Ne continuăm drumul, ceea ce le-am transmis în vestiar. Mai avem două meciuri de jucat și toată lumea își dorește să sărbătorească o calificare. Nu trebuie să stăm să depindem de alte rezultate, să se încurce nu știu cine. Dacă s-a terminat 3-3 în Elveţia și nu câștigam noi, ce făceam? Am foarte multe goluri din lovitură liberă, mă bucur că am reușit să înscriu. Îmi place să șutez la poartă, o fac destul de bine, golurile sunt ca un bonus pentru mine, important e rezultatul”, a declarat Stanciu.
# | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | FCSB | 10 | 5 | 2 | 3 | 12:11 | 49 |
2 | ![]() | CFR 1907 Cluj | 10 | 6 | 1 | 3 | 19:14 | 46 |
3 | ![]() | Universitatea Craiova | 10 | 6 | 1 | 3 | 18:14 | 44 |
4 | ![]() | Farul Constanta | 10 | 4 | 2 | 4 | 19:20 | 36 |
5 | ![]() | Sepsi OSK Sfantu Gheorghe | 10 | 3 | 3 | 4 | 17:17 | 34 |
6 | ![]() | Rapid | 10 | 1 | 1 | 8 | 13:22 | 32 |
# | Echipa | M | V | E | Î | Gol. | Pct. | |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
1 | ![]() | Uta Arad | 9 | 5 | 2 | 2 | 15:11 | 37 |
2 | ![]() | Oţelul | 9 | 6 | 1 | 2 | 11:7 | 36 |
3 | ![]() | AFC Hermannstadt | 9 | 4 | 2 | 3 | 13:7 | 34 |
4 | ![]() | Universitatea Cluj | 9 | 3 | 3 | 3 | 12:10 | 33 |
5 | ![]() | Petrolul Ploiesti | 9 | 3 | 2 | 4 | 8:14 | 29 |
6 | ![]() | Politehnica Iasi | 9 | 3 | 1 | 5 | 7:8 | 27 |
7 | ![]() | Dinamo Bucuresti | 9 | 2 | 4 | 3 | 10:12 | 25 |
8 | ![]() | FC Botosani | 9 | 4 | 2 | 3 | 11:11 | 25 |
9 | ![]() | FC Voluntari | 9 | 2 | 4 | 3 | 11:10 | 24 |
10 | ![]() | U Craiova 1948 | 9 | 1 | 3 | 5 | 8:16 | 22 |