Ianis și colegii săi sunt în stare de șoc după ce au văzut asta. Chiar și presa scoțiană a rămas surprinsă de reacția unui dintre cei mai importanți fani ai lui Hibernian, la finalul meciului cu Rangers. Echipa din Glasgow s-a impus, prin golul columbianului Morelos. Atacantul echipei lui Gerrard a fost, însă, implicat și într-un incident regretabil, în care și-a călcat un adversar.
Columbianul este cunoscut pentru comportamentul său controversat, dar chiar și așa reacția la adresa lui a șocat pe toată lumea.
Irvine Welsh este unul din cei mai cunoscuți scriitori britanici. Scoțianul este autorul romanului Trainspotting, dar este și un iubitor de fotbal. Welsh este un suporter împătimit al celor de la Hibernian, lucru cu care clubul scoțian se mândrește. Cel puțin o făcea până la interviul pe care scriitorul l-a dat pe canalul TV al clubului. Declarațiile cunoscutului scriitor au venit după ce arbitrul nu a acordat nici cartonaș galben pentru intervenția violentă a atacantului.
„Morelos merită să fie tăiat în bucăți cu maceta și dat de mâncare pescărușilor” a fost declarația, dată în direct, de către romancierul scoțian.
Federația scoțiană s-a sesizat în urma acestor declarații violente și a cerut clubului Hibernian să colaboreze cu anchetatorii. Oficialii grupării s-au declarat și ei surprinși negativ de declarațiile lui Welsh. Clubul din Edinburgh și-a cerut deja scuze în fața liderului din Scoția pentru acest interviu.
Irvine Welsh este un romancier controversat, iar romanul să Trainspotting a fost ecranizat în 1996. A fost filmul care a lansat cariera lui Ewan McGregor, unul din cele mai în vogă nume de la Hollywood.
Pentru Ianis Hagi, meciul cu Hibernian nu a fost unul pe care să îl țină minte. Românul a fost doar rezervă, lucru care a declanșat foarte multe speculații privind viitorul fotbalistului în Scoția. Mai ales după ce Rangers a anunțat transferul lui Scott Wright, un mijlocaș ofensiv care poate juca pe aceleași posturi cu fotbalistul român.
Totul rămâne să se decidă în această vară. Dacă scoțienii vor primi o ofertă importantă, aproape sigur o vor accepta mai ales că vor face un profit important de pe urma lui Ianis. Deocamdată, Steven Gerrard este foarte mulțumit de fostul fotbalist al Viitorului, iar cei doi se pregătesc să sărbătorească titlul în Scoția.