Ianis Hagi a revenit pe lista celor de la Galatasaray. Românul se recuperează după accidentarea cumplită din urmă cu două luni. Totuși, turcii l-ar vrea din vară.
Ianis Hagi nu va fi în tricoul naționalei, la debutul lui Edi Iordănescu. Imediat după ce a fost numit de Răzvan Burleanu, noul selecționer a anunțat că recuperarea lui Ianis este unul dintre marile obiective ale mandatului său. Între timp, mijlocașul a ținut să fie alături de echipa națională. A transmis un mesaj de încurajare pentru tricolori.
Fiul lui Gică Hagi s-a accidentat la începutul anului. Ruptură de ligamente încrucișate, iar operația îl va ține departe de gazon cel puțin până în vară. Cu toate acestea, jucătorul născut la Istanbul nu duce lipsă de oferte.
Este dorit de Galatasaray, care speră să își dea un restart după dezastrul din acest sezon. Conform celor de la Aspor, românul este pe lista fostului club al lui Gică Hagi, alături de alte nume mari din fotbalul mondial. James Rodriguez, fostul star al lui Real Madrid, şi Mohamed Elneny, trecut pe la Arsenal, sunt alți jucători doriți de bașkanii trupei Cim Bom.
7 milioane de euro este cota lui Ianis Hagi, conform transfermarkt. Dacă va ajunge la Istanbul, Ianis nu se va întâlni, mai mult ca sigur, cu Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan. Primul s-ar fi înțeles cu Sampdoria, în timp ce fostul jucător al FCSB ar putea fi împrumutat chiar în Liga 1.
În primul rând, vreau să urez bun-venit noului staff, sper să avem parte numai de succese împreună și să îi facem fericiți pe suporterii echipei naționale. Vreau să îi salut pe toți cei prezenți la Mogoșoaia. Îmi este dor de voi și de-abia aștept să ne vedem.
Jucătorilor le doresc multă baftă, să înceapă cu dreptul acest an. Eu îmi doresc să revin cât mai repede la echipa națională. Pentru asta muncesc zi de zi și sper să mă recuperez cât mai repede. Sper să revin mai repede pe teren, alături de suporteri,
Ianis Hagi, potrivit FRF.ro.
PORTARI: Marian Aioani (Farul Constanța, 0/0), Florin Niță (Sparta Praga | Cehia, 13/0), Horațiu Moldovan (Rapid, 0/0);
FUNDAȘI: Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 22/1), Andrei Burcă (CFR Cluj, 8/0), Mario Camora (CFR Cluj, 6/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo | Italia, 69/0), Radu Drăgușin (Salernitana | Italia, 0/0), Cristian Manea (CFR Cluj, 15/2), Ionuț Nedelcearu (Crotone | Italia, 20/2), Andrei Rațiu (Huesca | Spania, 5/0) , Adrian Rus (Fehervar | Ungaria, 6/0), Alin Toșca (Gaziantep F.K. | Turcia, 28/1);
MIJLOCAȘI: Mihai Bordeianu (CFR Cluj, 2/0), Alexandru Cicâldău (Galatasaray | Turcia, 14/2), Dennis Man (Parma | Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari | Italia, 36/2), Marius Marin (Pisa | Italia, 2/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K. | Turcia, 51/6), Valentin Mihăilă (Atalanta | Italia, 5/1), Alexandru Mitriță (PAOK Salonic | Grecia, 16/3), Octavian Popescu (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 10/1); Deian Sorescu (Rakow | Polonia, 5/0)
ATACANȚI: Denis Alibec (Atromitos | Grecia, 22/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 13/1), George Pușcaș (Pisa | Italia, 23/8).
Partidele oficiale ale României în 2022, în Liga Naţiunilor:
4 iunie 2022: Muntenegru – România (ora 21:45)
7 iunie 2022: Bosnia-Herţegovina – România (ora 21:45)
11 iunie 2022: România – Finlanda (ora 21:45)
14 iunie 2022: România – Muntenegru (ora 21:45)
23 septembrie 2022: Finlanda – România (ora 21:45)
26 septembrie 2022: România – Bosnia-Herţegovina (ora 21:45)