Ianis Hagi e special, cel puțin așa consideră toată lumea de la Rangers. Oficiali, jurnaliști și fani sunt la picioarele mijlocașului român. Fiul Regelui este unul din principalele motive pentru care liderul actual din Scoția a dominat categoric competiția. 5 goluri și 11 pase decisive a fost contribuția fotbalistului până acum, dar jocul lui a impresionat cel mai mult în Scoția.
Toată lumea de la Rangers este convinsă că investiția de 3,5 milioane de euro făcută în vara trecută pentru el, a dat roade. Iar acum echipa din Glasgow se pregătește pentru primul titlu după o pauză de 10 ani. Hagi își va trece și el numele în istoria grupării.
Chiar dacă Hagi nu a jucat foarte bine în ultima partidă a scoțienilor, totuși managerul Steven Gerrard și membrii din staff-ul său tot au avut cuvinte de laudă pentru fotbalist.
Are o atitudine fantastică, sunt impresionat de tot ce face aici de peste un an de zile. Nu contează doar ce dă pe teren, dar și cum se poartă în afara acestuia, a declarat unul din secunzii echipei, Tom Culshaw
Antrenorii scoțienilor sunt impresionați de cum s-a adaptat jucătorul la realitățile fotbalului scoțian
Hagi nu a reușit să se impună în Belgia, la Genk, dar nu a avut astfel de probleme și în Scoția, într-un fotbal total diferit. Asta deși nu a avut destul de mult timp să se impună în primul 11 al formației lui Gerrard.
Deși este un jucător tânăr, venit într-un fotbal nou, s-a descurcat de minune. A avut o perioadă complicată, dar acum vedem calitatea lui reală și potențialul său. De aceea a decis antrenorul să plătească o sumă importantă pentru el. Este special, a fost adus să câștige meciuri și asta face, a completat asistentul lui Gerrard
Ziariștii scoțieni au concluzionat că Hagi este în Top 5 al celor mai buni fotbaliști din Scoția. Din punct de vedere ofensiv, Ianis a impresionat în acest sezon, mai ales că în toamnă nici nu a jucat foarte mult. Acum însă, a devenit unul din cei mai influenți jucători din echipa lui Gerrard.
Ianis are 9 pase decisive în campionat, primul într-un clasament din Scoția. Doar colegul lui, Tavernier, îl egalează. Iar Rangers păstrează o distanță de 21 de puncte în fața rivalei Celtic, care are două meciuri mai puține.