Ianis Hagi a decis unde va juca sezonul următor. Internaționalul român a fost printre cei mai buni fotbaliști ai lui Rangers în sezonul trecut. Mijlocașul ofensiv de 22 de ani a marcat șase goluri și a reușit nouă pase decisive în campionat. El a fost astfel determinat într-un sezon istoric făcut de echipa antrenată de Steven Gerrard.
Rangers a câștigat primul titlu după 10 ani în Scoția, reușind performanța de a nu pierde nici un meci. De asemenea, „protestanții” au ajuns până în optimile de finală din UEFA Europa League, unde au fost eliminați însă de echipa lui Nicolae Stanciu, Slavia Praga.
Astfel, Ianis Hagi a atras interesul mai multor echipe importante din Europa. Cele mai multe zvonuri l-au dat pe fostul fotbalist al Viitorului la Sevilla și Lazio. De asemenea, s-au mai vehiculat și nume precum Galatasaray sau VFL Bochum, proaspăt promovată în Bundesliga. Se pare însă că totuși Hagi va continua la Glasgow și în sezonul viitor.
Fanii campioanei Scoției au observat un detaliu interesant pe site-ul oficial al clubului. Ianis Hagi se află pe prima pagină a unui articol în care fanii sunt îndemnați să cumpere acțiuni la clubul iubit. Acest detaliu ar putea fi interpretat ca un semn că fotbalistul român ar urma să continue pe Ibrox și din sezonul viitor. E greu de crezut că oficialii clubului ar încerca să își convingă fanii să sprijine financiar echipa înaintea sezonului folosind o fotografie cu un jucător care ar urma să plece.
Și se pare că această campanie a avut succes până în acest moment. Într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, proprietarul lui Rangers Douglas Park a ținut să le mulțumească fanilor pentru implicarea pe care au arătat-o în acest demers.
Am fost copleșiți de răspunsul lor. Știam că există un număr semnificativ care dorește să dețină acțiuni la Rangers, dar chiar și așa am fost uimiți de numărul oamenilor care au aplicat. Este dovada implicării și a loialității fanilor noștri extraordinari”, a spus proprietarul lui Rangers pentru rangers.co.uk.
Ianis Hagi a fost transferat definitiv de Rangers în iulie 2020 de la Genk pentru 3.5 milioane de euro. Inițial, el fusese împrumutat de la echipa belgiană pentru a doua parte a sezonului 2019-2020. Genk l-a cumpărat de la Viitorul în iulie 2019 în schimbul sumei de 4.7 milioane de euro.