Marius Măldărășanu (47 de ani) a dat de înțeles că ar putea să nu rămână pe banca celor de la Hermannstadt, chiar dacă sibienii au reușit promovarea. Echipa fostului rapidist a remizat, 0-0, cu Steaua București, în ultimul meci din play-off-ul Ligii 2, și s-a clasat la final pe locul 2.
FC Hermannstadt revine în Liga 1 după doar un an de la retrogradare. Sibienii au obținut punctul victoriei, 0-0 cu Steaua, în ultima etapă din play-off-ul Ligii 2. Victoria de la Cluj a lămurit în mare parte lucrurile la Sibiu. Măldărășanu a dezvăluit după meci că va merge la pescuit. Totuși, antrenorul a dat de înțeles că ar putea să renunțe la echipă, chiar dacă contractul se va prelungi automat.
„A fost un an extraordinar de greu, am spus și după meciul de la Cluj. Enorm de greu. Toată această presiune, nu este ușor de organizat după retrogradare. Este și meritul patronilor, l-au adus și pe Dani aproape, el a format staff-ul.
Stadionul nu este gata, nu știm unde vom juca. Vom vedea, repet ceea ce am spus. Am reușit să fac această echipă. Nu este ușor să gestionezi un grup cu jucători de calitate.
Contractul se prelungește automat după această promovare. Nu știu despre garanții, acum merg la pescuit la crap. Am venit la Sibiu și aveam vreo 100 de fire de par alb, acum cred că am vreo mie. Lucrurile nu sunt ușoare. Ne-a fost greu, am făcut performanță nefiind din Sibiu.
Cred că am reușit să îi fac să se gândească doar la performanță. Nu aveam nimic de pierdut, doar de câștigat. Lucrurile s-au mai reglat, dar pe parcurs lucrurile sunt doar ale lor. Meciul de la Cluj a fost cel mai greu moment. Ei au jucat cu promovarea pe masă.
Nu știu ce va fi anul viitor. Este meritul antrenorului, staff-ului când reușești performanțe în acest condiții, dar nu sunt normale. M-am lăsat de fotbal de zece ani și lucrurile sunt la fel”, a declarat Marius Măldărășanu la Digi Sport.
„A fost un an extrem de greu. A fost un an în care s-a muncit în fiecare zi. Dacă stau să mă uit puțin în urmă, anul asta a fost mai greu decât anul de la Astra, când am luat campionatul. În prima săptămână când am venit la Sibiu, după parcursul de la Astra, ajunsesem să nu pot să transfer niciun jucător în prima săptămână. Nu știam Liga 2.
Am avut un singur moment în care am zis că gata. Aveam alte așteptări. Dar în același timp, vreau să îi felicit pe patroni pentru că au avut puterea de a merge mai departe cu această echipă. Au avut încredere în mine. Nu am stat să mă gândesc dacă plec sau nu. Am decis că merg până la capăt. Aș fi dezamăgit multă lume dacă aș fi plecat. Pentru mine, banii, faima nu sunt atât de importante.
În tribuna oficială sunt și oficialitățile, doamna primar, doamna președinte a Consiliului Județean, care au fost alături de noi și le mulțumesc. Vreau să mă liniștesc pentru că a fost un an greu.
Da, este adevărat că am avut o discuție cu Brașovul. Discuții cu CFR Cluj am zilnic pentru că sunt prietenii mei. Am văzut anul asta ce greu e să construiești o echipa pentru Liga 2. Mă voi hotărî zilele viitoare. În primul rand, să văd ce se vrea la Sibiu. Vom avea discuții zilele viitoare.
Stadionul vă arata superb. Chiar ieri l-am văzut, și vestiarele. Din informațiile mele, undeva în luna septembrie vă fi gata.
A fost o ambiție de-a mea, să îmi demonstrez că pot promova o echipa retrogradată. Dacă vă uitați pe statistici, după 89 nu s-a mai întâmplat așa ceva. Am avut și în Măldă un antrenor extraordinar. Nu mă joc cu vorbele, vă ajunge un mare antrenor.
Nu sunt eu nici cel mai bun, nici cel mai frumos, dar nici altul mai bun ca mine nu e. Dani Coman nu poate intra decât în cursele pe care le căștigă”, a declarat și Dani Coman.
Hermannstadt a încheiat sezonul pe locul 2 al Ligii 2, după Petrolul, și a promovat direct pe prima scenă a fotbaalului românesc. U Cluj va juca barajul de promovare cu Dinamo, în timp ce Concordia se va intersecta cu Chindia Târgoviște.
Stadion: Gaz Metan (Mediaş – Sibiu);
Arbitru: Ionuţ Coza (Cernica – Ilfov); Asistenți: Ciprian Florin Danşa și Ioan Alexandru Corb (ambii din Satu Mare); Rezervă: Vladimir Andrei Nagy (Măhăceni – Alba); Observatori: Ioan Mureșan (Timişoara) și Ciprian Prisăcaru (Târgovişte).
FC Hermannstadt: Iliev – Pantea, Bejan, I. Stoica, Opruț – Mino Sota, Alhassan – P. Petrescu (cpt.)(Antoche 90′), Biceanu (I. Năstăsie 46′), Al. Oroian – D. Paraschiv (Buhăcianu 74′)
Rezerve: Muțiu – Tomșa, Blejdea, Issah, Bucuroiu, Hora
Antrenor: Marius Măldărășanu
Steaua: H. Iancu – Răsdan, Mihăescu, Bactăr, Ad. Ilie – Ius. Răducan (Cl. Dragu 70′), Enceanu (Erhan 54′), Val. Bărbulescu, Băjenaru (cpt.) – Em. Pacionel (T. Marin 54′), Huiban
Rezerve: Bălbărău – Rob. Neacșu, Walace, Donose, Chipirliu, St. Drăghici
Antrenor: Daniel Oprița