David Miculescu nu mai are viață ușoară la FCSB. Gigi Becali a dat cu el de pământ după eșecul suferit pe Arena Națională, în fața Oțelului, scor 0-2.
Cu acest prilej, patronul a făcut și lista neagră. Patru jucători vor părăsi echipa în pauza competițională din iarnă, când se vor face și trei transferuri.
Adus cu surle și trâmbițe de la UTA, în vara anului trecut, Miculescu și-a trecut în cont până acum doar cinci goluri și patru pase decisive. Insuficient pentru a fi pe placul patronului.
Dacă până mai ieri îi acorda clemență, între timp pare să-și fi pierdut răbdarea. Asta pentru că l-a atacat în cea mai recentă conferință de presă ad-hoc de la Palat, reproșându-i că nu luptă pentru minge, deși Mihai Pintilii l-a lăudat pentru randamentul arătat în timpul ședințelor de pregătire. În aceeași situație se află și Dorin Rotariu, trecut pe „linie moartă” după doar cinci meciuri bifate în tricoul roș-albastru.
„David Miculescu fuge de fotbal. În loc să se ducă, să sară în cap pe-acolo, la minge, el fuge de ea. La antrenamente dă gol din toate pozițiile. Mi-au zis și antrenorii, nu știu ce se întâmplă. Mi-a spus Pintilii.
Și cu Rotariu e la fel. Când l-am luat, am zis că am făcut mare achiziție, că e mare talent. La meciuri, fuge și se ascunde după adversar. De aia costă unii fotbaliști mulți bani, miliarde și miliarde. Dacă ar juca toți la fel, s-ar împărți miliardele astea”, a declarat Gigi Becali.
În ceea ce-l privește pe Andrea Compagno, echipe din Italia și Arabia s-au arătat interesate să-l transfere. Latifundiarul din Pipera le-a cerut un milion de euro, dar a dezvăluit că ar fi dispus să-l cedeze și pentru 700.000.
„Am cerut un milion, ei au dat 500 de mii. Poate dau 700. Din Arabia și din Italia. Să vedem care dă banii. Oricum, nu o să-l mai vedeți. Gata, tată, pleacă! Nici pe Rotariu n-o să-l mai vedeți. Să vedem dacă ne înțelegem cu el, i-am dat 20.000 de euro pe lună, găsește-ți o echipă și pleacă! Facem ‘circăreală’ la FCSB?
Eu nici nu vreau goluri de la Compagno. Eu vreau să țină de minge măcar 10 secunde-15 secunde. Vreau să nu dau mingea la adversari, atât vreau. Și mai vreau ceva. Când e fault, nu mai dă fault arbitrul, că te vede că toată ziua te arunci.
Am dat 1,5 milioane, dar ce să faci? Asta e când n-ai cap. A dat 20 de goluri, am spus că iau milioane pe el. Vii la FCSB, după aia… El avea la Craiova 4000-5000 salariu. Nu visa bani câți are la FCSB, 20 000 pe lună. S-a văzut cu 20 000… N-ai văzut cum cade? Ce, ești la înot? Stai, bă, pe picioare. Ai 2 metri!”, a mai spus Becali.