I-a dat ”roșu”, apoi a revenit incredibil și i-a dat ”galben”. Scene neverosimile la Dinamo – FCU Craiova

26 09. 2023, 22:03
Arbitrul central Horatiu Mircea Fesnic reactioneaza in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si Universitatea Craiova, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul National Arcul de Triumf din Bucuresti, luni 17 iulie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Partida din etapa 1 a Cupei României, care contează pentru Grupa C, Dinamo – FCU Craiova, a avut parte de un moment de neînțeles în prima repriză ce l-a avut în prim plan pe arbitrul Horațiu Feșnic.

În minutul 35 al întâlnirii, care se dispută în fața a 4061 de spectatori, portarul oltenilor, Gurău a primit cartonașul roșu după o intervenție dură asupra lui Abdallah, vârful lui Dinamo.

Abdallah, faultat dur de Gurău

Aproape instant, Feșnic a dictat eliminarea, dar faza a intrat imediat în analiza VAR. După câteva zeci de secunde bune, cei din camera VAR au decis că în faza premergătoare ciocnirii, Abdallah se afla în poziție de ofsaid, astfel că s-a decis că trebuie dictată lovitură liberă indirectă pentru Craiova.

Surprinzător, Feșnic a revenit și asupra deciziei legată de cartonașul roșu. L-a informat pe Gurău că retrage ”roșul”, dar i-a acordat un cartonaș galben, spre stupefacția celor din tabăra ”Câinilor.

Abdallah a avut nevoie de îngrijiri medicale pe gazon, dar a ieșit pe picioarele sale din teren, după care a revenit în meci.

Scorul pauzei a fost stabilit de faza lui Amzăr, care a marcat un gol superb în minutul 18, când a trimis mingea la colțul lung, în dreapta lui Gurău.