Farul îşi ia adio de la Europa, după un meci dezamăgitor în Finlanda. Campioana României a cedat la Helsinki, scor 0-2, într-un meci în care singura mare ocazie a marinarilor a venit în minutul 78, prin Louis Munteanu.
Radulovic şi-a trecut în cont o dublă. A mai marcat o dată, chiar în minutul cinci, dar reuşita sa a fost atunci anulată pe motiv de fault în atac asupra portarului Marian Aioni. În minutul 24, Hagi a fost forţat să îl scoată de pe teren pe atacantul Rivaldinho, după ce acesta a suferit o accidentare la spate.
În locul fiului lui Rivaldo, Hagi l-a aruncat în bătălie pe Adrian Mazilu, nerefăcut 100% din punct de vedere medical. Presiunea nordicilor din startul reprizei secunde a dat roade. După mai multe ocazii, Radulovic a făcut dubla.
Lăsat liber de Boli, acesta a îndeplinit o simplă formalitate din doar câţiva metri. S-a făcut 2-0 pentru gazde, iar Farul nu a mai fost capabilă să împingă partida în prelungiri. A avut o bună şansă prin Louis Munteanu, dar acesta a ratat din doar câţiva metri, deşi, în prealabil, îl driblase şi pe portar.
Final de meci: 2-0 pentru finlandezi. Farul, out din Europa!
min 90+5: Mazilu mai încearcă un şut de la distanţă, însă mingea nu prinde spaţiul porţii.
min 90+2: Mazilu trimite periculos o centrare-şut în faţa porţii, dar Helsinki scapă fără gol. Doar lovitură de la colţul terenului pentru elevii lui Hagi.
min 78: Louis Munteanu scapă singur cu portarul, îl driblează pe acesta, dar rămâne fără suflu şi trimite mult prea slab spre poarta goală. Mingea este respinsă in-extremis de un fundaş finlandez.
min 70: GOOL HJK Helsinki! 2-0! Radulovic face dubla. Lăsat liber de Boli, atacantul sârb trimite în poartă din doar câţiva metri.
min 62: Gazdele au o nouă bună oportunitate de gol, dar Aioane reţine bine şutul trimis din afara careului. În prealabil, portarul Farului ieşise greşit pe minge, iar Larie a salvat situaţia şi a scos mingea din careu.
min 51: Dublă ocazie pentru Helsinki. Aioani respinge în faţă un şut din preajma punctul cu var, iar Radulovic trage lamentabil pe lângî poartă.
min 50: Radulovic câştigă un duel aerian în careu, însă plasează mingea peste transversală.
Pauză la Helsinki: 1-0 pentru gazde
min 41: Mazilu şutează de la distanţă, dar mingea este prea moale pentru a-i pune probleme portarului finlandez.
min 39: Băluţă are o bună şansă de a restabili egalitatea, dar mingea trimisă de acesta este respinspă in-extremis din faţa porţii. Farul obţine doar un corner.
min 24: Rivaldinho, accidentat, este înlocuit cu Adrian Mazilu.
min 20: GOOL HJK Helsinki! 1-0! Radulovic loveşte din nou. Angajat bine în careu, acesta plasează perfect mingea pe lângă Aioani. Faza finlandezilor a pornit de la o pasă greşită la mijlocul terenului a lui Băluţă.
min 5: Gol anulat pentru gazde. Atacantul Radulovic s-a înălţat peste întreaga defensivă şi a trimis mingea în plasă. Centralul a indicat fault în atac asupra portarului Marian Aioani.
min 1: Start de meci
Adrian Mazilu, unul din oamenii de bază ai Farului din sezonul trecut, dar şi din startul celui nou, va începe din postura de rezervă partida de la Helsinki.
Hagi va miza, în schimb, pe o tripletă ofensivă alcătuită din Budescu, Rivaldinho şi Louis Munteanu.
HJK: Maenpaa – Toivio, Tenho, Halme – Kouassivi-Benissan, Lingman, Peltola, Soiri – Hostikka, Keskinen – Radulovic
Rezerve: Ost – Ollila, Hamalainen, Da Graca, Ro. Riski, Bande, Paananen, Raitala, Kannellopoulos, Olusanya, Tanaka, Hetemaj
Antrenor: Toni Korkeakunnas
Farul: Aioani – Sîrbu, Larie, M. Popescu, Kiki – T. Băluță, Nedelcu, Artean – L. Munteanu, Rivaldinho, Budescu
Rezerve: Buzbuchi – Queiros, Vînă, L. Andronache, Boli, Grameni, Ad. Mazilu, Marins, Grosu, Sali, N. Popescu, Dussaut
Antrenor: Gheorghe Hagi
Avancronica:
În meciul tur, de la Ovidiu, formația antrenată de Gheorghe Hagi (58 de ani), a câștigat cu scorul de 2-1. Astfel, Farul pornește din postura de favorită în manșa retur contra lui HJK Helsinki.
Formația de la malul mării are un moral foarte bun după victoria de duminică, 2-0, împotriva celor de la CSU Craiova.
Deși Hagi nu-i mai are la dispoziție pe Denis Alibec și Andrei Borza, care s-au transferat recent, reîntoarcerea lui Louis Munteanu a contribuit cu un mare plus de calitate în jocul echipei.
HJK HELSINKI: 85. Mäenpää – 3. Hämäläinen, 5. Da Graca, 6. Halme – 23. Soiri, 10. Lingman, 8. Rogic, 2. Ollila – 37. Tanaka, 9. Radulovic, 18. Keskinen
REZERVE: 1. Öst, 14. Peltola, 15. Tenho, 17. Bandé, 19. Paananen, 22. Raitala, 24. Kanellopoulos, 29. Olusanya, 56. Hetemaj
ANTRENOR: Toni Koskela
FARUL: 12. Aioani – 22. Sîrbu, 17. Larie, 3. M. Popescu, 25. Kiki – 18. Artean, 16. Dr. Nedelcu, 6. T. Băluță – 26. Mazilu, 9. L. Munteanu, 10. Budescu
REZERVE: 1. Buzbuchi, 5. Queiros, 7. Rivaldinho, 8. Vînă, 13. F. Vianna, 19. Andronache, 21. Boli, 23. Carnat, 24. Grameni, 77. Sali, 99. Dussaut
ANTRENOR: Gheorghe Hagi