Haos la Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj! Flavius Stoican are probleme uriașe

Olteanu Ștefan 05.03.2022, 15:36
Haos la Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj! Flavius Stoican are probleme uriașe

Dinamo se va duela cu CFR Cluj în ultima rundă a sezonului regular, iar la conferința de presă antrenorul Flavius Stoican a anunțat că e haos la nivelul lotului. „Câinii” nu se vor putea baza pe 12 jucători în fața campioanei CFR Cluj, iar Stoican spune că la partida de duminică seară „cei care au jucat mai puțin trebuie să arate că merită oricând să îmbrace tricoul de titular”.

„Sunt multe probleme de lot, avem o echipă întreagă indisponibilă”. Haos la Dinamo înaintea meciului cu CFR Cluj

Va fi haos total pentru Dinamo în ultima etapă din sezonul regular, când „câinii” o vor înfrunta pe campioana CFR Cluj. La conferința de presă premergătoare duelului, care e programat duminică, de la ora 17:30, Flavius Stoican s-a plâns de problemele majore pe care le are la nivelul lotului și a spus că nu se va putea baza pe 12 jucători.
În același timp, tehnicianul a tras un semnal de alarmă pentru tinerii care au evoluat mai puțin în acest sezon și le-a transmis că acum este momentul potrivit să arate de ce sunt în stare:

Nu va fi ușor, dar prin atitudine, determinare vom face un meci bun. Sunt multe probleme de lot, avem o echipă întreagă indisponibilă. Dar cei care au jucat mai puțin trebuie să arate că merită oricând să îmbrace tricoul de titular.

Cristiano, Mihaiu, Mirko Ivanovski, Matei, Ivanov, Patriche, Răuță, Jovanovic, Rici Grigore, Rodriguez, care nu are drept de joc, Azankpo și cel mai rău dintre toți, Tomozei”, a declarat Flavius Stoican, în cadrul ultimei conferințe de presă.

Flavius Stoican, pus pe gânduri. „Nu-mi dau seama de unde au apărut aceste accidentări”

Dinamo este pe locul 14 în Liga I, cu 17 puncte după 29 de meciuri. „Câinii” sunt în acest moment pe loc de baraj și au un avans de trei puncte față de primul loc retrogradabil, ocupat de Academica Clinceni.
Revenind la problemele de lot pe care le are, Flavius Stoican a declarat că nu își poate explica de ce s-au accidentat atât de mulți jucători în același timp și pune totul pe seama ghinionului:

Vorbeam, odată, cu Alex Răuță și-mi spunea că cine intră în poarta lui Dinamo parcă își pierde din calități. Cine e înalt, parcă e mai scund. Cine e slab, parcă e mai gras. Cine are viteză, parcă nu mai are. Cine are noroc, parcă are ghinion.

Nu-mi dau seama de unde au apărut aceste accidentări,. Rici Grigore, entorsă la gleznă, Jovanovic, la spate, Ivanov, la genunchi. Plus că meciul cu Rapid a lăsat urme adânci. Rămâne ca cei care vor intra să facă un meci mare”, a mai declarat antrenorul lui Dinamo.

În meciul tur, Dinamo a pierdut pe teren propriu duelul cu CFR Cluj, scor 0-3.

EXCLUSIV. Dat dispărut de la Dinamo, a clarificat situația sa. „După plecarea domnului Rednic, m-au dat afară și din grupul de WhatsApp!”.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622