Hamburg, pământ românesc. Povestea a două calificări istorice și un avertisment de la Andone: ”N-am trăit nicăieri o presiune mai mare ca acolo”

08 10. 2021, 15:02
Hamburg, pământ românesc
Dinamo, 2-3 în 1983, și Rapid, 1-3 în 2006, au scris pagini de istorie în nordul Germaniei, unde au eliminat trupa hanseatică, profitând de succesele repurtate la București, în partidele tur. Ioan Andone spune că niciodată n-a jucat sub o apăsare mai teribilă decât în orașul în care ”tricolorii” caută să țină piept diseară panzerelor lui Flick.
Echipa națională joacă în această seară pentru prima dată la Hamburg, dar orașul, cu o arenă de 50.000 de locuri, e unul cu noroc pentru fotbalul românesc.
Dinamo și Rapid au scris aici pagini epice și au obținut calificări de poveste în fața hanseaticilor, cu mențiunea că roș-albii au scris istorie pe vechiul stadion din nordul Germaniei, complet demolat la mijlocul anilor ’90 spre a face loc actualului complex, ridicat în vederea candidaturii Germaniei la Cupa Mondială din 1998, atribuită însă finalmente Franței.
A fost mai întâi dubla ”câinilor” din turul II al Cupei Campionilor Europeni, în toamna lui 1983, împotriva unei echipe care era în acel moment deținătoarea celui mai râvnit trofeu continental intercluburi.
După 3-0 la București, Dinamo pierdea cu 2-3 la Hamburg, iar golurile marcate în ultimele cinci minute de Mulțescu și Țălnar aduceau fiesta în vestiarul roș-albilor.

”Am sărbătorit cu bere în camere”

”Pentru mine, meciurile cu Hamburg au avut o însemnătate și mai mare, pentru că am reușit să marchez în ambele partide. Nu știu câți atacanți izbutesc asta și azi în Liga Campionilor, contra unui adversar de top. Țălnar a înscris și el atunci pe un contraatac fantastic, i-am prins pe picior greșit, fiindcă ei erau călare pe noi pentru golul patru, forțau să nu mai intrăm în prelungiri. Iar în cabină și în avion, apoi, pe drumul de întoarcere a fost bucurie maximă”, rememorează Mulțescu.
Iar Ioan Andone spune că ”meci mai greu în cupele europene decât cel de la Hamburg n-am trăit. Ne-au supus la o presiune fantastică timp de 60 de minute, iar în afara celor trei goluri au mai avut vreo șapte-opt ocazii, la acre Țețe Moraru a făcut minuni. Șansa noastră a fost că veneam după acel 3-0 de acasă și am putut să ne echilibrăm pe finalul partidei, când am și marcat de două ori. Iar cu petrecerea după calificare, mai subțire! Că așa erau vremurile! Aveam și niște băieți cu „ochi albaștri” după noi. Ne strângeam câte trei, patru în camere, pe prietenii, și am mai băut o bere, că doar eram în Germania”.

”Cheia e să avem mereu superioritate”

Fostul stoper al naționalei e convins că, pe ”Volksparkstadion”, ”tricolorii” vor trăi diseară o partidă cu o presiune la fel de mare precum cea înfruntată de Dinamo în 1983:
”Hamburg e un oraș care mănâncă fotbal pe pâine, chiar dacă în ultimii ani n-au mai contat la nivel de vârf. Dar au o tradiție fantastică și un public special.  Cheia va fi cât de inspirat va fi Rădoi la strategia acestui joc”.
Detaliază:
”Pericolul va veni în special din flancuri. Acolo ar trebui să asigure mereu dublaj, să nu rămână niciodată fundașii în duel unu la unu, pentru că va fi deranj. Mijlocașii să țină întotdeauna la cinci-șase metri distanță, să fie linia a doua de blocaj. Adică să avem asigurată superioritatea, incluisv în zona centrală, cu mijlocașii, la închidere, fiindcă altfel va fi complicat rău să-i oprești. Agresivitatea și organizarea defensivă ne pot aduce o seară mai liniștită. Și să nu luăm gol repede!”.
Dinamo la Hamburg (2-3): Moraru – Rednic, Al. Nicolae, I. Marin, Stănescu – Dragnea, Andone, Custov, Movilă (64 Țălnar) – Mulțescu, Orac. Antrenor: Dumitru Nicolae Nicușor. Goluri: Jakobs (45, 53), Von Heesen (62) / Țălnar (85), Mulțescu (90)

Nae Constantin: ”Repriza a doua am văzut-o la un monitor pe hol, din superstiție”

Al doilea moment memorabil pentru noi a fost în martie 2006, când, după 2-0 în Giulești, Rapidul condus de Răzvan Lucescu, a eliminat Hamburgul în ”optimile” Cupei UEFA, 1-3 în Germania.
Buga a înscris și la București, un gol epocal, cu călcâiul, și pe terenul nemților, reușita sa fiind decisivă pentru calificarea ”vișiniilor” în sferturile de finală, unde avea să se întâmple celebra ciocnire europeană cu Steaua.
”E una dintre cele mai dragi reușite din carieră”, subliniază Buga.
Iar fostul său coleg din atacul Rapidului, Nae Constantin, actualul antrenor al Petrolului, își aduce aminte un episod unic:
”Am fost înlocuit la pauză și, până mi-am făcut duș, până m-am schimbat, a început repriza a doua și a căzut deja golul lui Buga. Am dat să ies la loc pe teren, dar m-a oprit unul dintre masori. „Stăm aici, frate, că ne-a mers bine!”. N-am fost niciodată un tip superstițios, dar atunci m-am luat după băiat și am văzut tot meciul pe un monitor de pe hol, în timp ce stadionul fremăta afară. Când s-a fluierat finalul, nu știam cum să ies mai repede pe gazon să mă bucur alături de colegi”.

 

Rapid la Hamburg (1-3) : Coman – M. Constantin, Perjă, Rada – Bădoi, R. Stancu, E. Dică (46 V. Negru), I. Stancu – Buga (70 Burdujan), D. Niculae, N. Constantin (46 V. Moldovan). Antrenor: R. Lucescu. Goluri: Lauth (24), Barbarez (36), Van der Vaart (62) / Buga (51)

DATE DESPRE STADIONUL DIN HAMBURG
Capacitate: 51.500
Construcție: inaugurat 1953, reconstruit 1998
Cost: 100 de milioane euro
A găzduit cinci partide la Cupa Mondială 2006: Argentina – Coasta de Fildeș 2-1, Ecuador – Costa Rica 3-0, Arabia Saudită – Ucraina 0-4, Cehia – Italia 0-2, Italia – Ucraina 3-0
A găzduit finala Europa League 2010: Atletico Madrid – Fulham 2-1
Alte evenimente: meciul de box pentru unificarea centurilor categorie grea Vladimir Klitschko – David Haye (2011), concerte Shakira, Snoop Dogg, Eminem, Michael Jackson, Tina Turner, Depeche Mode, Metallica, AC/DC, Coldplay, Rihanna