Stoperul de 23 de ani al Farului Constanța, Virgil Ghiță, e subiectul ultimului transfer important din fotbalul românesc! Fotbalistul care a debutat în 2021 pentru România la seniori, după prestațiile foarte bune în tricoul naționalelor de tinteret și olimpice, ajunge în Polonia!
Ziua de 28 februarie este ultima pentru transferuri în campionatul polonez. Iar KS Cracovia, clubul unde Sergiu Hanca e căpitan iar alt român, Cornel Râpă, e om de bază, s-a mișcat interesant și l-a acontat pe fotbalistul lui Hagi.
Monitorizat îndelung de polonezi și cu recomandări foarte bune de la Hanca, al cărui cuvânt e important în club și pentru staff-ul Cracoviei, Virgil Ghiță a trecut astăzi testele medicale. Suma transferului definitiv este de aproape 1 milion de euro, transformându-l pe român în cel mai scump transfer din istoria clubului legendar din Polonia!
Recordul ar fi fost deținut până acum, potrivit presei poloneze, de Jaroslav Mihalik, un slovac ajuns în 2017 la Cracovia, de la Slavia Praga, pentru aproximativ 850.000 de euro.Tot în această perioadă de iarnă, Cracovia l-a achiziționat și pe ucraineanul Konoplyanka, semn că în sezonul viitor își dorește revenirea în cupele europene.
Pe lângă Hanca și Râpă la Cracovia, în campionatul din Polonia au ajuns în această iarnă și Bogdan Racovițan, fundașul-revelație de la Botoșani, alături de Deian Sorescu, omul de națională al lui Dinamo. Despre condițiile foarte bune din fotbalul Poloniei, Sergiu Hanca a vorbit pe larg în exclusivitate pentru Playsport.
De altfel, cele mai scumpe exporturi ale Ligii 1 în perioada de transferuri din această iarnă sunt tocmai Racovițan (600.000 euro) și Sorescu (800.000 euro). Dacă suma de transfer a lui Ghiță va fi confirmată, acesta devine fotbalistul de Liga 1 pentru care s-au plătit cei mai mulți bani în aceste luni de mercato!