Hagi nu a înțeles nimic din prima repriză. Farul a primit două goluri incredibile

20 08. 2023, 19:55
Catalin Cristian Anghel si Gheorghe Hagi pe banca constanteana la meciul de fotbal dintre Rapid Bucuresti si Farul Constanta, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Superbet Arena-Giulesti din Bucuresti, duminica 20 august 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

După două înfrângeri consecutive în campionat, cu nou-promovata Poli Iaşi Petrolul Ploieşti, Farul nu s-a trezit nici în deplasarea din Giuleşti.

Defensiva campioanei en-titre s-a clătinat din temelii pe arena „Valentin Stănescu”, iar alb-vişiniii au lovit de două ori în decurs de doar patru minute.

Marko Dugandzic, golgheterul din sezonul trecut al primei ligi din România, a fost un adevărat ghimpe pentru apărătorii constănţeni. Fotbalistul croat s-a aflat în prim-plan la ambele reuşite ale trupei de sub Podul Grant de pe parcursul primei reprize.

Dugandzic, de neoprit

În minutul 34, Dugandzic a încercat să şuteze spre poarta lui Aioani, dar mingea a fost blocată şi a ajuns la Emmers, care a catapultat-o direct în vinclu. Deşi şutul a părut unul imparabil, Hagi s-a întors de îndată către antrenorul de portari Ştefan Preda, părând să fie nemulţumit de reacţia lui Aioani.    

Peste doar patru minute, defensiva Farului a capotat din nou. Găsit bine în preajma punctului cu var, Dugandzic a protejat excelent mingea, deşi era încercuit de mai mulţi fotbalişti ai oaspeţilor, şi l-a învins pe Aioani.

Chiar dacă a sosit în Giuleşti de doar câteva zile, fundaşul lateral Andrei Borza a fost trimis de Cristiano Bergodi titular pe teren, pentru a-şi înfrunta fosta echipă. Cu Borza acoperind postul rezervat juniorului Under 21, Cătălin Cîrjan a luat loc doar pe banca de rezerve.

Budescu şi Rivaldinho, menajaţi

De partea cealaltă, Hagi a hotărât să-şi menajeze câţiva jucători pentru meciul tur de joi, din Conference League, cu HJK Helsinki. Cea mai notabilă absenţă a „marinarilor” a fost cea a veteranului Constantin Budescu, autor al unui gol senzaţional în jocul de la Tallinn, cu Flora.

Un alt nume notabil care a fost trecut pe banca de rezerve este şi cel al brazilianului Rivaldinho, marcator, la rândul său, al unui gol în deplasarea de la Tallinn.

Louis Munteanu, revenit, de doar 48 de ore, la Farul, nu a fost trecut pe foia de joc pentru jocul cu Rapid.