Gică Hagi va rămâne pe viaţă strâns legat de Galatasaray, la trupa Cim Bom cunoscând satifacţii imense atât ca jucător cât şi ca antrenor.
Iar turcii visează ca el să revină pe banca fostei câştigătoare a Cupei UEFA într-o bună zi. Unul dintre oficialii grupării din Istanbul care se afla în club şi atunci când Hagi a ales să semneze cu roş-galbenii aşteaptă reîntoarcerea Regelui. pe numele lui Niyazi Yurtsever, acesta a intermediat şi transferurile lui Moruţan şi Cicâldău la Galatasaray în vara lui 2021. La 12 ani de când o antrena pentru ultima oară pe Galata, Hagi este mereu privit ca un zeu pe malurile Bosforului.
„Sincer, cred că, într-o zi, se va întoarce la Galatasaray. Hagi a rămas, pentru Turcia, tot Hagi!„, a spus oficialului clubului turc, citat de as.ro.
Niyazi Yurtsever a ajuns în club în aceeaşi perioadă în care Hagi a ales să semneze cu Galata
Hagi a scris istorie la Galatasaray, dar a influenţat şi ascensiunea fotbalului turc de la sfârşitul secolului trecut. El a cucerit singurul trofeu la nivel de club pentru o echipă turcă. Cupa UEFA, câştigată la Copenhaga în mai 2000 după finala cu Arsenal. A urmat apoi şi triumful în Supercupa Europei din vara aceluiaşi an. Modleul oferit de Hagi a ajutat şi naţionala Turciei care doi ani mai târziu lua medaliile de bronz la ediţia Cupei Mondiale din Coreea de Sud şi Japonia.
La trei ani de la retragerea din fotbal, produsă în tricoul lui Galatasaray, Hagi a fost adus şi ca antrenor pe Ali Sami Yen. A cucerit o Cupă a Turciei în primul său mandat de antrenor la formaţia Cim Bom. Apoi a revenit pe bancă în sezonul 2010-2011, însă fără rezultate notabile. Totuşi, amprenta pe care a lăsat-o va rămâne pe vecie în memoria tururor fanilor fotbalului din Turcia. Acolo unde nu a mai mers alături de echipa sa, Farul, în cantonamentul din această iarnă.
„E al treilea an în care nu mai vine. Domnul Hagi a zis că e perioada foarte scurtă”, a transmis Yurtsever.
Farul va debuta în 2023 într-un meci oficial chiar contra campioanei CFR Cluj, luni seară pe arena de la Ovidiu. Între cele două este un punct diferenţă înainte de reluării sezonului în Superligă.
Hagi are patru trofee ca antrenor, dintre care trei cucerite cu Viitorul
Visează la un nou titlu după 6 ani
Gică Hagi nu a declarat-o direct, dar reeditarea performanţei din 2017 îl motivează pentru partea a doua a sezonului. Iar un start lansat i-ar ajuta pe „marinari” să creadă şi mai mult în atingerea ţintei. De acel triumf istoric, CFR Cluj a câştigat de fiecare dată titlul în România.
„Până la meciul cu Petrescu trebuie să pregătim bine. Știm că întâlnim un adversar foarte foarte bun, un fost coleg care a câștigat atâtea. E un antrenor foarte bun, dar jucăm acasă și obiectivul nostru e victoria”, au fost cuvintele lui Gică Hagi înaintea restartului campionatului.