Gică Hagi (58 de ani), managerul tehnic al celor de la Farul, a ieșit la atac înaintea duelului cu FCSB, din etapa 9 a playoff-ului Superligii, care poate decide campioana acestui sezon.
”Regele” a spus că Farul are un lot suficient de valoros pentru a suplini absența lui Denis Alibec, dar nu s-a abținut să nu-l atace violent pe Ștefan Târnovanu, portarul celor de la FCSB.
Antrenorul ”marinarilor”, care este convins că Farul va deveni campioană, i-a reamintit goalkeeperului roș-albaștrilor de umilința cu Silkeborg, din grupele Conference League, câștigată de danezi, ”la general”, cu 10-0.
”Nu știu ce a comentat Târnovanu, nu avem nimic cu nimeni.
Nu am avut vreun conflict cu FCSB. A zis că ține toată lumea cu Farul? Este normal, fiecare își apără echipa.
Dar să nu uite de acel 10 – 0, cum plângea la final. (n.r. de Silkeborg). Poate o să plângă și după meciul direct. Este băiat tânăr, dar să nu uite cum plângea”, a spus Hagi, la Digi Sport.
După victoria la limită, scor 1-0, obţinută în faţa lui CFR Cluj, roş-albaştrii sunt cu toate gândurile îndreptate spre meciul decisiv cu liderul Farul Constanţa.
Numărul unu din poarta FCSB-ului, Ştefan Târnovanu, a început deja războiul declaraţiilor cu „marinarii” şi spune că trupa lui Gică Hagi este împinsă de la spate pe acest final strâns de campionat.
”Dacă în ultimele etape am simțit că toată lumea trage cu cei Farul, în această seară, Dumnezeu le-a așezat frumos, am câștigat. Mai avem două meciuri, le vom câștiga și vom fi campioni.
Mergem peste o săptămână la ei, ne dăm viața, câștigăm și nu mă mai interesează restul”, a precizat Târnovanu, la finalul jocului cu CFR Cluj.