Gică Hagi este lider în Superliga cu Farul Constanța, la patru puncte distanță de locul doi, ocupat de CFR Cluj. Imediat după victoria cu Universitatea Craiova, scor 3-2, „Regele” a vorbit despre situația financiară a clubului său.
Patron la Farul Constanța, Hagi a dezvăluit salariul pe care-l are ca antrenor la echipa constanțeană. Totodată, fostul căpitan al naționalei a spus și cum îi motivează pe fottbaliștii săi.
Eu sunt un antrenor care costă puțin. Cred că am salariul cel mai mic din prima ligă. Am 500 de euro pe lună. Așa că e ușor pentru conducere. Am însă bonusuri mai mari.
Și la jucători e la fel. Salariile sunt cât credem noi că putem să ducem, dar după aceea, prin bonusuri, vrem să motivăm jucătorul. Ei trebuie să arate că poate și performează, iar noi, clubul, performăm administrativ și trebuie să vină banii. Iar atunci când tu aduci bani, și noi putem să-ți dăm. Toți trebuie să pedaleze în aceeași direcție”, a spus Hagi la Fanatik.
Pentru Farul Constanța urmează derby-ul cu FCSB, de pe Arena Națională. După meciul cu fornația lui Becali, dobrogenii vor juca cu CFR Cluj pe teren propriu.
Echipa lui Gică Hagi este pe primul loc în Superliga, cu 39 de puncte, urmată de CFR Clu, cu 35 puncte și FCSB, 34 de puncte.