Jocul prestat de naționala României în duelul cu Israel din preliminariile Euro 2024 a stârnit o sumedenie de reacții din partea oamenilor de fotbal. Una dintre cele mai dure i-a aparținut fostului mare internațional Florin Răducioiu.
Chiar dacă rezultatul îi menține pe elevii lui Edi Iordănescu în cărți pentru calificarea la turneul final de anul viitor, modul în care s-au prezentat nu dă prea multe speranțe. Israelul a condus ostilitățile pe toată durata partidei, lucru remarcat și de Răducioiu, care nu s-a ferit deloc de cuvinte.
„Sunt foarte dezamăgit, am fost dominați la aproape toate capitolele. Am văzut teamă la jucătorii noștri, asta m-a dezamăgit foarte mult. N-am putut să jucăm. Am fost dominați clar, singura notă pozitivă e rezultatul.
Per total sunt foarte dezamăgit, naționala ne-a oferit puține lucruri la nivel de joc. Suntem foarte modești, nu legăm 4 pase, habar nu avem de fotbal! Nu am existat pe teren în repriza a doua!”, a comentat fostul mare atacant, la Prima TV.
La rândul său, Ilie Dumitrescu s-a arătat dezamăgit de prestația tricolorilor, în special prin prisma fazei ofensive, fiindcă au evitat să-și asume mai multe riscuri pentru a pune în pericol poarta adversă. Acesta a remarcat și absența unor lideri precum Chivu, Mutu, Bratu sau Codrea.
„S-a văzut o limită în exprimarea pe faza ofensivă. Cred că este nevoie, în afară de unitate de grup, coeziune și tot, trebuie să-ți asumi, să aduci acel plus, că ai calitate, d-aia ești acolo, în poziția aia. Aici am suferit, ca exprimare pe faza ofensivă au fost momente în care liderii noștri incontestabili n-au îmbrăcat tricoul ăla de lider. În trecut, erau jucători care îmbrăcau tricoul ăla de lider, Chivu, Mutu, Bratu, Codrea.
Problema a fost că noi atunci când intram în posesie evitam cei doi închizători și încercam să jucăm direct ori pe Alibec, ori pe Coman sau Sorescu. Nu am reușit să câștigăm foarte multe dueluri în jocul ăsta direct”, a spus fostul internațional, la Digi Sport.
După remiza cu Israel, România rămâne pe poziția a doua, care asigură calificarea la Euro 2024, dar este „condamnată” să învingă selecționata din Kosovo, care a obținut la rândul ei un punct pe propriul teren, în fața liderului grupei I, Elveția, scor 2-2. Partida de pe Arena Națională este programată marți, 12 septembrie, la 21:45.