Erling Haaland și-a ieșit din minți în timpul meciului cu Tottenham, încheiat la egalitate, 3-3. Mărul discordiei a fost o fază demnă mai degrabă de Botoșani – Voluntari.
Arbitrul partidei a devenit astfel inamicul public numărul unu. Nici Pep Guardiola nu l-a iertat, cu atât mai mult cu cât Manchester City putea înscrie golul victoriei.
În minutul 90+4, Haaland a fost faultat în propria jumătate, dar s-a ridicat imediat și a continuat faza cu o pasă excelentă pentru Grealish, care a scăpat singur cu portarul. Centralul Simon Hooper a luat o decizie surprinzătoare, însă: a întors faza tocmai când starul englez reușise să se desprindă de fundașii adverși.
„Cetățenii” au fost nevoiți să execute lovitura liberă din locul în care Haaland fusese faultat, decizie care i-a produs norvegianului o criză de nervi în adevăratul sens al cuvântului. Acesta s-a năpustit asupra arbitrului, în timp ce Guardiola protesta vehement la marginea terenului.
Anterior, Tottenham a deschis scorul, prin Heung-min Son (minutul 6), dar avantajul a durat doar 137 de secunde. City a restabilit egalitatea în urma unui autogol „reușit” chiar de atacantul sud-coreean, după care a preluat conducerea prin Phil Foden (31).
Giovani Lo Celso a refăcut echilibrul pe tabelă (69), apoi campioana a marcat pentru a treia oară, prin Jack Grealish (81). În aceste condiții, meciul a avut parte de un final interzis cardiacilor: elevii lui Pep Guardiola au alergat după egalare, atingându-și scopul chiar în minutul 90, când Dejan Kulusevski l-a învins pe Guglielmo Vicario. De aceea, faza încriminată – în care a fost comisă una dintre cele mai mari erori de arbitraj din actualul sezon – a încins spiritele.
La conferința de presă, Pep Guardiola a încercat să se concentreze asupra aspectelor pozitive din jocul echipei sale, dar nu a putut trece peste modul în care a fost tratată faza din minutul 90+4. Centralul a devenit, prin urmare, ținta unui tir de ironii.
„Meritam 10 roșii pentru proteste. Regulile sunt că nu ai voie să protestezi, așa că trebuia să avem 10 jucători eliminați. Cred că și arbitrul ar fi procedat la fel dacă era fotbalist, e dezamăgitor ce s-a întâmplat. Simon Hooper e comandantul suprem în teren, el le știe pe toate și nu mi-a dat nicio explicație pentru acea fază.
Trebuie să învățăm din tot ce ni se întâmplă. E frustrant că nu am reușit să câștigăm, după ce am pierdut cu Wolves din două șuturi pe poartă și am făcut egal cu Liverpool, deși nu și-au creat nici ei prea multe șanse. Dar nu e vorba de ghinion, ghinionul nu există în fotbal, așa am învățat de la Johan Cruyff. Suntem bine din punct de vedere ofensiv, nu le oferim adversarelor prea multe șanse, nu cred că sunt multe lucruri diferite față de sezonul trecut. Cel puțin așa percep eu lucrurile”, a declarat managerul spaniol.