Erling Haaland este aceeași „mașinărie” de goluri ca în sezonul trecut de Bundesliga. Starul norvegian al celor de la Borussia Dortmund a dat o nouă reprezentație în stilul care l-a făcut celebru în fața celor de la Union Berlin.
Atacantul de numai 21 de ani a marcat primul său gol în minutul 24 după o pasă a lui Thomas Meunier, după ce Raphael Guerreiro deschisese scorul în minutul 10. Ulterior, Friedrich și-a înscris în propria poartă și tabela arăta scor de neprezentare în minutul 52.
Cu toate acestea, echipa antrenată de Marco Rose a avut emoții pe final de meci. Asta pentru că Max Kruse în minutul 57 și Andreas Voglsammer au redus din avantaj pentru echipa din capitala Germaniei.
Emoțiile au fost risipite definitiv de nimeni altul decât Erling Haaland. Norvegianul a marcat din nou în minutul 83 cu un lob superb din cădere în urma unei pase lungi trimise de Mats Hummels.
Speechless. ? @ErlingHaaland #BVBFCU pic.twitter.com/rdswc7SICG
— Bundesliga English (@Bundesliga_EN) September 19, 2021
Erling Haaland a ajuns astfel la 11 goluri în ultimele 10 meciuri jucate. Atât pentru Borussia, cât și pentru naționala Norvegiei. Cu toate acestea, el este nemulțumit de media de goluri pe care o are.
După meciul pe care Norvegia l-a câștigat cu Gibraltar în preliminariile pentru Campionatul Mondial din Qatar, Haaland a uimit pe toată lumea spunând că nu e mulțumit de faptul că are o medie de aproape un gol marcat pe meci.
Mă apropii de o rație de un gol pe meci. Dar nu marchez suficient de mult. Cred că ar trebui să am mai multe goluri decât meciuri jucate. Cred că vă puteți imagina către ce tind (n.r. – recordul de goluri pentru naționala Norvegiei, de 33 de goluri)”, a declarat Haaland la acel moment, citat de Goal.
Haaland a rămas în această vară la Dortmund. Asta în ciuda faptului că toate forțele Europei au dorit să îl transfere. Oficialii clubului german nu au conceput sub nicio formă să se despartă de golgheterul lor, în condițiile în care l-au cedat și pe Jadon Sancho la Manchester United.
Această strategie se poate întoarce însă în cele din urmă împotriva Borussiei. Asta pentru că Haaland are o clauză în contract conform căreia în iunie 2022 va fi disponibil pentru orice club va plăti în schimbul său suma de 75 de milioane de euro. Ceea ce înseamnă semnificativ mai puțin decât nemții ar fi putu obține în schimbul vedetei lor în această vară.