Gură uriașă de oxigen luată de Craiova, FCSB și CFR Cluj după rezultatele de joi. Câți bani intră în conturile cluburilor

Gabriel-Alexandru Ioniță 12.08.2022, 09:34
Gură uriașă de oxigen luată de Craiova, FCSB și CFR Cluj după rezultatele de joi. Câți bani intră în conturile cluburilor

CSU Craiova, FCSB și CFR Cluj s-au calificat în play-off-ul Conference League și vor primi sume considerabile de la UEFA pentru această reușită. Nu mai puțin de 200.000 de euro au primit cele trei cluburi din Superligă de la forul continental și în total au ajuns la 750.000 de euro pentru parcursul de până acum.

CSU Craiova, FCSB și CFR Cluj își pot rotunji serios veniturile în acest sezon de Conference League

Sepsi Sf. Gheorghe, care a fost eliminată în turul trei preliminar de suedezii de la Djurgardens, va încasa de asemenea un cec consistent, de 550.000 de euro. În schimb, CSU Craiova, FCSB și CFR Cluj își pot rotunji serios conturile în continuare în această ediție de Conference League.

Accederea în grupele acestei competiții este răsplătită de UEFA cu nu mai puțin de 2.94 milioane de euro. În plus, orice victorie obținută acolo este premiată cu 500.000 de euro, în vreme ce un rezultat de egalitate le aduce echipelor în conturi suma de 166.000 de euro. La toate acestea se adaugă banii obținuți din market-pool și din vânzarea de bilete. Ca să nu mai vorbim de sumele încasate în eventualitatea în care echipele românești vor trece chiar și de faza grupelor.

Premiile oferite de UEFA pentru parcursul din acest sezon de Conference League

calificare în grupe. 2,94 milioane €
victorie în grupe: 0,5 milioane €
egalul în grupe. 0,166 milioane €
primul loc în grupă: 0,65 milioane €
locul 2 în grupă: 0,3 milioane €
calificare în „optimi”. 0,6 milioane €
calificare în „sferturi”. 1 milion €
calificare în semifinale: 2 milioane €
calificare în finală: 3 milioane €
campioana. 2 milioane €

Banii de la UEFA, „gură de oxigen” importantă luată de cluburile importante din România

Pe lângă aceste sume, campioana CFR Cluj ar mai putea încasa și un așa-numit „premiu de consolare”, în cazul în care va fi eliminată în play-off. UEFA le oferă echipelor eliminate pe „ruta campioanelor”, adică celor care au început sezonul european în preliminariile Champions League, un bonus de 250.000 de euro. În eventualitatea în care nu reușesc să ajungă în grupele niciunei competiții europene.

Fără îndoială că aceste sume reprezintă un boost financiar important pentru cluburile importante din Superliga României. Ele pot folosi acești bani pentru a-și achita anumite datorii sau chiar pentru a-și întări loturile pe ultima sută de metri. Cum este cazul celor de la FCSB.

Patronul Gigi Becali a anunțat deja de mai multe ori că va mai aduce câțiva jucători dacă echipa sa se va califica în play-off-ul Conference League. De asemenea, același lucru ar urma să se întâmple și în cazul în care vicecampioana României va accede în grupele aceste competiții.

CITEȘTE ȘI Euforie în Bănie! Jucătorii Universității Craiova sunt mândri de calificarea în play-off-ul Conference League

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622