Guardiola a făcut cel mai acid comentariu la adresa sistemului folosit de Diego Simeone. Replica lui Koke a venit imediat

Gabriel-Alexandru Ioniță 06.04.2022, 09:28
Guardiola a făcut cel mai acid comentariu la adresa sistemului folosit de Diego Simeone. Replica lui Koke a venit imediat

Deși înainte de meci nu a vrut să comenteze polemica generată în jurul jocului inestetic prestat de Atletico Madrid, Pep Guardiola nu s-a putut abține de la a face un comentariu, considerat răutăcios, în acest sens la finalul partidei de pe Etihad.

Manchester City s-a impus cu scorul de 1-0 în fața echipei antrenate de Diego Simeone în manșa tur a sferturilor de finală din UEFA Champions League. Singurul gol al meciului a fost marcat de belgianul Kevin De Bruyne în minutul 70, după un assist de excepție al lui Phil Foden.

Pep Guardiola a ironizat totuși, subtil, jocul prestat de Atletico Madrid

Până la această reușită, campioana Angliei a trecut printr-un adevărat chin în a găsi spații pentru a ajunge la poarta lui Jan Oblak. Asta pentru că, în stilul caracteristic, Diego Simeone a așezat echipa pe două linii și madrilenii s-au apărat cu mare precizie.

Oricât a încercat să fie de diplomat înaintea meciului, Pep Guardiola a scăpat un comentariu răutăcios după acesta. El s-a legat de această manieră ultra-defensivă abordată de omologul său și a subliniat într-un mod destul de deranjant pentru cei de la Atletico faptul că aceștia nu au lăsat aproape deloc spații în apărare.

Am crezut că vor juca 5-3-2, apoi s-au adaptat și au jucat 5-5-0. Din preistorie, astăzi și peste o sută de mii de ani a fost și va rămâne așa. E foarte greu să ataci contra unui astfel de sistem, pentru că nu există spații”, a spus Guardiola la finalul meciului.

Koke a venit rapid cu un răspuns pentru conaționalul său

Replica spaniolilor nu a întârziat să apară. Căpitanul Koke a ținut să precizeze la scurt timp că este mândru să se afle la Atletico și că este îndrăgostit de clubul său „încă din preistorie”. Aluzie la declarația anterioară a antrenorului lui Manchester City.

Îndrăgostit de povestea ta (n.r. a clubului rojiblanco) încă din preistorie. Mândru că sunt la Atletico”, a scris mijlocașul central spaniol pe Instagram.

Replica dată de Koke după declarația oferită de Pep Guardiola
Replica dată de Koke după declarația oferită de Pep Guardiola

Totodată, internaționalul spaniol a subliniat că în continuare crede în șansele de calificare ale echipei sale.

A fi la Atletico Madrid înseamnă a crede, a insista, a lupta până la capăt. Avem returul acasă și putem să reușim împreună. Să arătăm lumii ce este Atletico de Madrid!”, a mai transmis Koke.

Rămâne de văzut în ce măsură Atletico va putea să le pună probleme „cetățenilor” pe Wanda Metropolitano. În condițiile în care chiar își vor dori acest lucru. În manșa tur de pe Etihad, jucătorii lui Simeone nu au reușit să expedieze niciun șut spre poarta lui City.

Istvan Kovacs, lăudat pentru prestația din Liga Campionilor. Românul a fost impecabil în partida Manchester City – Atletico Madrid

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622