Gigi Becali, un car de nervi. Ce a spus după ce Mititelu a vrut să scoată echipa din teren

02 06. 2023, 16:45

FCU Craiova a ratat calificarea în preliminariile Conference League, după ce formația olteană a cedat în fața celor de la CFR Cluj, scor 1-0, în meciul de baraj jucat în Gruia.

Partida a dfost una foarte tensionată, fiind decisă abia după 120 de minute. Pe finalul meciului, oltenii au acuzat că arbitrajul ar fi fost de partea ardelenilor, aceștia chiar dorind să iasă de pe teren.

Becali intervine în scandalul din Gruia

Gigi Becali, patronul lui FCSB, spune că formația lui Adrian Mititelu a fost dezavantajată de maniera de arbitraj impusă de Istvan Kovacs, considerând că prima eliminare, cea a lui Bauza, nu a fost una meritată.

Latifundiarul a vorbit despre Adrian Mititelu, cu care spune că are o relație specială, însă îi dă dreptate olteanului în acest caz.

„Știți bine că eu mă mai ciondănesc cu Mititelu, dar acum nu am cum să nu îi sar în apărare. Bă, dar nu se poate așa ceva. Este inadmisibil ceea ce i s-a întâmplat. Eu nu știu ce făceam dacă eram în locul lui Adrian (n.r. Mititelu), dar trebuia cu orice risc să scoată echipa de pe teren aseară.

Trebuia să facă ceva ca să ne vadă o lume întreaga înaintea finalei Ligii Campionilor. Nu ai tu, tată, Kovacs ce să cauți acolo. Eu sper să vadă o lume întreagă ce ai făcut la meciul de aseară. Nu poți să îi dai al doilea galben lui Bauza și să îl scoți de pe teren la faza aia. Nu ai cum să faci lucrul asta, iar Mititelu are tot dreptul să se gândească la altele. Nu e nici el în fotbal de trei zile.

Eu unul am rămas fără cuvinte. Dar ce aș putea eu sa fac? Nu vedeți că pe Vassaras nu îl clintește nimeni de acolo? Și eu am urlat, dar degeaba. Îi înțeleg perfect supărarea lui Mititelu. Feșnic face ce face, iar acum și Kovacs ăsta distruge un meci. E prea mult”, a spus Gigi Becali pentru ProSport.