Gigi Becali trimite jucători importanți de la FCSB în Liga a III a. Se anunță o luptă pe viață și pe moarte

Olteanu Ștefan 10.03.2021, 11:14
Gigi Becali trimite jucători importanți de la FCSB în Liga a III a. Se anunță o luptă pe viață și pe moarte

Gigi Becali continuă lupta cu Steaua și trimite nume grele la FCSB II. Derby-ul din Liga III este programat în acest weekend, iar finanțatorul FCSB vrea să opreasă Steaua București din drumul spre promovare. Se anunță o luptă pe viață și pe moarte, după ce formația din Ghencea s-a impus la meciul tur.

Gigi Becali trimite jucători importanți de la FCSB în Liga a III a

Gigi Becali trimite nume grele de la FCSB în Liga a III a, pentru a câștiga derby-ul cu CSA Steaua. Prima etapă a Ligii a III a se remarcă cu derby-ul încins dintre Steaua și FCSB II. Partida e programată sâmbătă, 13 martie, de la ora 15:00. La meciul tur, Steaua a reușit să se impună în deplasare cu 2-1.
Gigi Becali nu acceptă o nouă înfrângere a echipei sale și va trimite nume grele la formația secundă, inclusiv „perla” Octavian Popescu. Finanțatorul FCSB-ului vrea să facă tot posibilul pentru a o ține pe Steaua încă un sezon în Liga III, iar situația din clasament nu îl ajută în acest moment.
Formația din Ghencea este lider în Seria 4 din Liga III, cu 26 de puncte după 10 partide. FCSB II este următoarea clasată, la două puncte distanță. O înfrângere pentru FCSB II în derby ar însemna că Steaua ar lua o opțiune serioasă pentru câștigarea seriei. Formația antrenată de Daniel Oprița este singura neînvinsă din clasament.

Gigi Becali anunță: „Oaidă, Tavi Popescu și Nedelcu, la echipa a doua!”

Nu pot să-i trimit pe toți. Oaidă a fost accidentat, n-a jucat și nu a fost pe listă. Așa am putut să-l punem acum pe listă.
Sunt 15 jucători de la prima echipă pe care nu pot să-i trimit la echipa a doua. Pe Tănase și Coman nu ai cum. Ceilalți care au rămas, Oaidă, Tavi Popescu, o să joace la echipa a doua. Și Nedelcu”, a declarat Gigi Becali, conform AntenaSport.

Octavian Popescu a fost titular în ultimele 12 partide al FCSB-ului din Liga I
Octavian Popescu a fost titular în ultimele 12 partide ale FCSB-ului din Liga I

Pe lângă numele menționate de Gigi Becali, în echipa de start a FCSB-ului își mai pot face apariția Buziuc, Soiledis, Pantea și Perianu. Toți patru au meciuri jucate în Liga I în acest sezon.

Daniel Oprița: „90% o să ghicesc echipa FCSB-ului!”

Antrenorul echipei Steaua spune că și-a făcut temele și este gata să obțină din nou trei puncte în fața rivalei.

Eu mă gândesc ce echipă ar putea să trimită și cred că 90% o ghicesc. Probabil vor juca cu Niga în poartă, Pantea, Filip, Soiledis și poate unul dintre copii ca fundaș central. Șut, Perianu, Oaidă, Buziuc, Robert Ion și Ardeleanu. Cam așa văd eu echipa care să joace cu noi. Și Simion s-ar putea să apară. Nu mă sperie, dar este o echipă bună, trebuie să fim atenți. Eu zic că se joacă, sper să câștigăm. Nu ne așteptăm la un meci ușor, îi au pe Șut, Perianu, Simion și Soiledis, chiar dacă nu a mai jucat, e un jucător bun. Buziuc joacă și el în primele ligi de mult timp, Robert Ion a jucat foarte bine la Clinceni, Oaidă e internațional de tineret”, a declarat recent Daniel Oprița.

Dintre fotbaliștii menționați de Orpița, Robert Ion nu are nici o șansă să fie în teren la derby-ul de sâmbătă. Fotbalistul încă se recuperează după operația la genunchi suferită în toamna trecută.

Steaua a câștigat meciul tur cu FCSB II
Steaua a câștigat meciul tur cu FCSB II
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622