Gigi Becali și Pintilii, întâlnire decisivă la FCSB. Ce au stabilit cei doi

19 08. 2023, 20:51
Mihai Pintilii il felicita pe David Raul Miculescu dupa meciul de fotbal dintre Otelul Galati si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Stadionul Otelul din Galati, sambata 29 iulie 2023. Galati *** Mihai Pintilii congratulates David Raul Miculescu after the football match between Otelul Galati and FCSB, within the Superbet Superleague, held at Otelul Stadium in Galati, Saturday 29 July 2023 Galati Copyright: xRazvanxPasarica/SPORTxPICTURESx

Gigi Becali a dat vina pe Elias Charalambous şi Mihai Pintilii, după eliminarea din Conference League.

Patronul de la FCSB s-a arătat enervat de faptul că Olaru a greşit mai multe centrări de la corner şi a cerut antrenamente mai lungi. Becali a solicitat ca roş-albaştrii să repete mai mult fazele fixe, dar s-a lovit de refuzul celor doi tehnicieni.

I-am zis lui MM: 30 de minute de antrenament în plus. A zis că nu se poate. Pintilii a zis că pleacă! Păi de ce, mă? De ce la Hagi e dublu, mă (n.r. antrenamentul)?”, a răbufnit finanţatorul de la FCSB, la Digi Sport.

Iritat de sugestia lui Becali, Mihai Pintilii a informat că este gata să facă un pas în spate şi să se retragă de la echipă. Cei doi ar fi avut o întâlnire în taină, iar Becali i-ar fi comunicat lui Pintilii că are în continuare parte de susţinerea lui deplină.

Potrivit informaţiilor furnizate de jurnaliştii de la Fanatik, latifundiarul din Pipera i-a tranmis clar lui Pintilii că nu va accepta demisia sa. Cuplul Pintilii şi Charalambous rămâne aşadar pe poziţie şi va conduce echipa în duelul cu Poli Iaşi, de duminică, precum şi în etapele viitoare.

A renunţat la achiziţionarea lui Ştefănescu

După eliminarea din Conference League, titlul este principalul obiectiv al vicecampioaei României. Becali a precizat că a renunţat la transferul lui Marius Ştefănescu de la Sepsi Sfântu Gheorghe, iar Andrei Cordea şi Vali Gheorghe vor părăsi echipa zilele viitoare.

FCSB-Poli Iaşi se va juca pe „Arena Naţională”. Este primul meci al lui Florinel Coman şi a celorlaţi coechipieri ai săi din acest sezon de pe cel mai mare stadion din Capitală. „Arena Naţională” a fost indisponibilă în luna iulie, când a găzduit două importante concerte susţine de trupele Guns N’Roses şi Depeche Mode.

Nu a putut fi folosită nici în august, unele porţiuni de gazon necesitând a fi atunci schimbate.

La începutul lui septembrie, fostul „Lia Manoliu” îşi va închide din nou porţile pentru fotbal. Primăria Bucureşti şi-a dar avizul ca aici să se desfăşoase Festivalul „East European Comic Con”, iar derby-ul FCSB-CSU Craiova se va disputa pe Ghencea.