Gigi Becali și-a făcut planurile. Când o vede pe FCSB campioană
Gigi Becali (64 de ani), finanțatorul celor de la FCSB, și-a făcut deja planurile pentru finalul acestui sezon.
Gigi Becali ar vrea ca FCSB să devină campioană mai devreme de ultima etapă
Milionarul din Pipera speră ca ultimul meci al roș-albaștrilor din acest campionat, cu Rapid, pe Arena Națională, duminică, 28 mai 2023, să fie doar unul în care să se sărbătorească titlul mult așteptat. În plus, acesta pregătește deja viitoarea campanie de achiziții.
”Poate nu mai avem nevoie de ultima etapă, poate ne ajută Rapid să nu mai avem nevoie de victorie în ultima etapă. Nu am fost pătimaș, nu am fost dușmănos”, a spus Becali.
Omul de afaceri susține că este mulțumit, per ansamblu, despre implicarea sa de la FCSB, mai ales din punct de vedere financiar.
”Eu când m-am băgat, m-am băgat la început, când intrai pe puțini bani și vindeai. Eu sunt mulțumit pentru că dacă mă uit la Ungaria și Bulgaria, trebuie să fim mulțumiți”, a mai spus Becali.
Reacția celor de la Voluntari după ce Gigi Becali a spus că ar cumpăra clubul. ”Își dorește o nouă provocare”
Altfel, Gigi Becali a lansat și ipoteza unui posibile mutări şoc în fotbalul românesc.
Chiar dacă va fi convins de oferta pe care o va primi pentru a renunţa la pachetul majoritar de acţiuni pe care îl deţine la FCSB, omul de afaceri nu vrea să renunţe complet la fenomen.
A şi dat numele echipei pe care ar dori să o preia în această situaţie. Este vorba despre FC Voluntari, gruparea al cărei stadion se afla la aproximativ un kilometru de reşedinţa sa din Pipera. Latifundiarul a şi divulgat public care va fi planul său în cazul în care lucrurile vor evolua în această direcţie.
Intenţia sa a fost însă ironizată de directorul general al ilfovenilor, Bogdan Bălănescu.
Mai sunt patru etape de jucat din playoff-ul Superligii României
Pe lângă punctajul din acest moment, Farul mai are un mare atu. La egalitate de puncte cu FCSB și CFR Cluj, contracandidatele la câștigarea campionatului, are avantaj.
La intrarea în play-off, Farul nu a beneficiat de rotunjirea punctajului, principalul criteriu de departajare în play-off, de care s-au bucurat CFR Cluj și FCSB.
Farul
Farul – Rapid
Universitatea Craiova – Farul
Farul – FCSB
CFR Cluj – Farul
FCSB
FCSB – Sepsi
FCSB – CFR Cluj
Farul – FCSB
FCSB – Rapid
CFR Cluj
CFR Cluj – Universitatea Craiova
FCSB – CFR Cluj
Sepsi – CFR Cluj
CFR Cluj – Farul.
Dacă Farul are avantajul punctajului și a lipsei rotunjirii punctajului, programul pare că nu o avantajează, pentru că e singura care a jucat în retur cu Sepsi, 1-1 la Sfântu Gheorghe, echipa care e, cel puțin pe hârtie, cea mai slabă din play-off.
Totuși, constănțenii, o echipă greu de învins în acest sezon, vor disputa pe teren propriu meciul cu FCSB, echipa care e, conform clasamentului actual, principala contracandidată la titlu.