Gigi Becali se va călugări! Patronul celor de la FCSB le-ar fi spus apropiaților când are de gând să facă acest pas

11 07. 2021, 15:47

Gigi Becali se va călugări! Patronul celor de la FCSB le-ar fi spus apropiaților când are de gând să facă acest pas. Finanțatorul roș-albaștrilor este determinat să lase în spate viața pe care o duce acum. Nici fotbalul nu îl mai atrage ca altă dată.

Chiar nu este glumă: formația din Berceni se poate trezi în viitorul apropiat fără omul care decide tot la club. Becali și-a stabilit deja viitorul și nu mai așteaptă decât un singur lucru.

Gigi Becali se va călugări! Patronul celor de la FCSB le-ar fi spus apropiaților când are de gând să facă acest pas

Prosport informează că apropiații lui Gigi Becali au fost deja informați de planurile patronului. Iar fotbalul nu pare să fie inclus printre acestea. Latifundiarul a declarat în mai multe rânduri că visează să se retragă la o mănăstire, iar acest planuri nu par doar de fațadă. Becali așteaptă să se mărite și ultima dintre fete, pentru a se asigura că toată familia lui este într-un loc bun. Din acel moment, ar intenționa să lase cele lumești și să se călugărească.

Șeful FCSB s-ar retrage la o mănăstire sau chiar la Muntele Athos. Becali este cunoscut pentru faptul că a donat sume considerabile, de-a lungul timpului, pentru diverse locașuri de cult românești de la Muntele Athos. Totodată, finanțatorul FCSB a și ctitorit biserici în România și este cunoscut drept un om foarte religios.

Gigi nu mai participă la evenimente mondene: vrea să se retragă din viața publică

Patronul vicecampioanei României deja a luat câteva decizii care îl apropie tot mai mult de retragerea totală din viața publică. Gigi Becali nu mai este dispus să apară la evenimente de gen nunți sau botezuri, indiferent de cine le organizează. Familia și apropiații au remarcat deja că Gigi, odată sufletul petrecerilor, nu a mai avut apariții publice. Se pare că latifundiarul nu mai simte nicio plăcere în astfel de ocazii și se gândește tot mai mult la retragerea la mănăstire. De aceea, de cele mai multe ori, fetele lui îl reprezintă când trebuie să onoreze invitațiile din cadrul familiei.

Se pare că doar la nunțile fiicelor lui mai intenționează latifundiarul să participe. Gigi Becali își respectă, astfel, imaginea de om religios. În ultimul timp Becali se ghidează mult pe acest aspect când ia decizii, inclusiv la fotbal.

De aceea a și fost desemnat Dinu Todoran antrenor. Becali a recunoscut că îl dorea pe fostul mijlocaș la Academie, dar pentru că acesta se găsea la biserică atunci când a fost sunat, Gigi a hotărât să îl instaleze la echipa mare.