FCSB a revenit în grupele unei competiții europene, după o pauză de cinci ani. Pentru cele trei meciuri, cu RSC Anderlecht, Silkeborg IF și West Ham United, FCSB va scoate în vânzare bilete. Prețurile lor au creat un scandal între suporteri și conducere, iar acum Gigi Becali se plânge că are nevoie de bani pentru a susține echipa.
Calificarea în grupele UEFA Europa Conference League, dar și tragsrea la sorți, i-au produs o fericire lui Gigi Becali. Milionarul din Pipera a găsit ocazia perfectă să facă bani, astfel că a fixat niște prețuri exagerate pentru cele trei meciuri din grupe. Inițial, cel mai ieftin bilet costa 100 de lei, însă ulterior prețurile au scăzut la 50 de lei.
Patronul de la FCSB a anunțat că a făcut un calcul astfel încât echipa să câștige 2.5 milioane de euro din bilete. Ironic, Becali pare să nu știe care sunt prețurile biletelor, vorbind despre prețuri de 150 de lei. FCSB nu a scos bilete la vânzare la acest preț.
„Am făcut calculul să câștig 2.5 milioane de euro din bilete. Fanii s-au plâns, dar apoi am scăzut prețurile. Pentru cei mai săraci, oamenii normali, le-am făcut 50 lei. Dar cei care vor la tribună, pune, mă, mâna și plătește 150 de lei.
Ce, e mare lucru? Nu am pus prețuri extraordinar de mari încât să nu fie cumpărate. Ce, 150 de lei e mult? Cred că vom lua vreo două milioane de euro din bilete. Vreau să câștig bani să întăresc echipa”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.
Săptămâna trecută, FCSB a anunțat că va scoate în vânzare luni, 5 septembrie, biletele pentru cele trei meciuri de pe teren propriu din UEFA Europa Conference League, ce se vor juca pe Arena Națională. Luni, însă, suporterii s-au trezit cu o surpriză neplăcută.
Până marți, 6 septembrie, ora 10, biletele nu au fost puse în vânzare de vicecampioana României, spre nemulțumirea suporterilor, care au acuzat lipsa de profesionalism a celor din club.
VIP 1 – 750 LEI
VIP 2 – 500 LEI
VIP 3 – 300 LEI
TRIBUNA 2 – Inelul 1 – 200 LEI
TRIBUNA 1 și 2 – Inele 2 și 3 – 100 LEI
PELUZE – 50 LEI
Runda 1: 8 septembrie, 22:00: West Ham – FCSB
Runda 2: 15 septembrie, 22:00: FCSB – Anderlecht
Runda 3: 6 octombrie, 19:45: Silkeborg – FCSB
Runda 4: 13 octombrie, 22:00: FCSB – Silkeborg
Runda 5: 27 octombrie, 19:45: Anderlecht – FCSB
Runda 6: 3 noiembrie, 22:00: FCSB – West Ham