Gigi Becali a avut o replică „fulger” pentru Marius Șumudică după ce a anunțat că ar veni la FCSB.
După ce șefii Rapidului l-au numit, pe postul de antrenor, pe Cristiano Bergodi, Marius Șumudică a anunțat că este dispus să semneze cu orice echipă, inclusiv rivala FCSB.
Gigi Becali susține că Marius Șumudică ar putea fi o variantă pentru FCSB, doar în momentul în care formația roș-albastră va rămâne fără antrenor, iar suporterii vor fi de acord cu o asemenea mutare.
„Charalambous e antrenor și va fi până la finalul anului. Șumudică a zis că va fi campion la anul, pe vremea asta. Poate peste doi ani, pe vremea asta. Nu poate. Cât timp sunt eu, nu are cum să fie el campion.
El ce a spus este adevărat. Eu l-am vrut, l am vrut de trei ori. Am și negociat o dată, am și stabilit să se facă contractul, doar trebuia să îl semneze. După aia, s-a dat la fund.
A recunoscut și el acum. Când am stabilit tot și doar trebuia să semneze contractul, el a invocat suporterii. Dar eu deja vorbisem cu suporterii de la FCSB și erau de acord.
Eu fac de toate, dar nu supăr suporterii, pentru că s-au întâmplat atât de multe și au fost loiali. Nu pot să fac ceva împotriva lor. Eu comand pe banii mei. eu fac totul pentru suporteri, dar nu-i las să se bage la echipă.
Rezultatele vorbesc, la fotbal trebuie să ai rezultate. Șumudică a demonstrat, când a luat campionatul cu Astra și a făcut perormanțe în Europa. Nu stiu ce făcut prin Turcia.
Da, poate sa fie o variantă Șumudică, când rămân făra antrenor, dar să mă întâlnesc cu suporterii și sa spună «da»”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.
„O să vedeți ce decizii o să iau. Acum există antrenorul Șumudică, profesionistul, care a pus pe primul plan fotbalul înaintea familiei și a greșit. Voi lua în calcul orice ofertă din țară. Acum, eu sunt fanul Digi, eu iubesc Digi, pentru că Digi mă plătește.
Dacă voi ajunge la una dintre primele 4-5 echipe, pentru că doar acolo mă voi duce, voi fi fanul acelei echipe. Voi ajunge acolo și voi fi campion, la orice echipă voi ajunge. Asta e decizia mea, nu o fac din mânnire, din disperare. Nu am știu să îmi duc cariera pe drumul pe care trebuia să o duc, am fost triup și suflet pentru o echipă și am pierdut credibilitatea unor oameni din fotbal.
Șumudică vrea să facă performanță, vrea să ridice calitatea fotbalului românesc și Șumudică poate face performanță inclusiv la FCSB. Am fost dorit de Becali, l-am refuzat, dar a treia oară, dacă va exista această șansă, mă duc cu inima deschisă. Fie că e Craiova, fie că e FCSB, mă duc să îmi exercit meseria, să câștig trofee și să fiu adorat. voi fi campion. Ne vedem peste un an și o sa vedeți că Șumudică că voi fi antrenor”, a spus Marius Șumudică, pentru sursa citată.