Gigi Becali este în extaz după victoria FCSB-ului cu Rapid. Patronul echipei roș-albastre a spus că a fost mulțumit de absolut tot ce a văzut, i-a ridicat în slăvi pe Andrei Cordea și Octavian Popescu și a anunțat o nouă „hegemonie” a echipei sale.
Cel mai mult, Becali s-a arătat impresionat de capacitatea fizică și determinarea arătate de Cordea în meciul de pe Arena Națională, în care de altfel a și deschis scorul. De asemenea, după ce l-a tot criticat pe Octavian Popescu și i-a luat și banderola de căpitan, acum a anunțat din nou că „perla” sa va ajunge un mare fotbalist în curând.
Despre noul antrenor nu a dorit să dea detalii, întrucât „nu îl grăbește nimeni”. Nu în ultimul rând, Gigi Becali a anunțat că echipa sa are, în viziunea lui, locul de play-off asigurat, dar și că aceasta se va lupta pentru câștigarea titlului și a Cupei României în acest sezon.
„Stați să vedem (n.r. în legătură cu noul antrenor). Ne grăbește cineva? Nu mă așteptam niciodată la Cordea să facă pressingul ăla și în a doua repriză. Nu îmi vine să cred ce a făcut Cordea aseară. Mă refer la agresivitate. Dacă jucăm așa, nu stă nimeni în calea noastră. Octavian Popescu, ce a jucat aseară, e numai 60-70% din ce poate el. Să fie sănătos și o să vedeți cine e. (n.r. despre Reghecampf) Nu, nimic, nimic, niciodată.
De play-off nu îmi mai fac griji. Joacă echipa, avem două restanțe, sunt două echipe deja pe care la băgăm sub noi, și Petrolul, și Hermannstadt. Păi și ce dacă e cu CFR-ul (n.r. una dintre restanțe)? I-au bătut Rapid și noi i-am bătut pe Rapid. Noi, la ora asta, cu atitudinea pe care o avem, nu ne stă nimeni în cale. Normal, tot, cupă, campionat. Nu poți să vorbești acum de campionat, când ai 17 puncte de primul loc. Vorbesc de campionat pentru că suntem la mâna noastră. Dacă batem tot până la final, suntem campioni, nu? La matematică eram cel mai tare, numai 10 luam. Luam și câte doi de 10 într-o oră, că eram geniu”, a spus Gigi Becali la Pro Arena.