Gigi Becali a spus în mai multe rânduri că vrea să nu mai împartă bani săracilor, însă până acum nu a reușit să scape de acest obicei. Oamenii nevoiași continuă să se adune la începutul fiecărei luni în fața reședinței sale. Patronul FCSB-ului este conștient de acest lucru și are grijă să se alimenteze din timp, pentru a nu-i dezamăgi pe oamenii care își spun speranța în el.
Gigi Becali este cunoscut pentru actele de caritate pe care le face atât în țară, cât și în străinătate. Omul de afaceri a ridicat mai multe biserici, a construit case pentru persoane defavorizate și obișnuiește să împartă periodic diverse sume de bani celor care se adună în fața Palatului său de pe Aleea Alexandru.
De fircare dată când iese la poarta reședinței sale, milionarul din Pipera aduce cu el teancuri întregi de bani. Se întâmplă uneori să rămână fără lichididăți. Când ajunge în situația aceasta, el merge la bancă împreună cu omul său de încredere, Ionuț Luțu.
Gigi Becali a fost surprins zilele trecute pe străzile din Capitală. Latifundiarul a atras atenția paparazilor după ce a ieșit din bancă împreună cu „aghiotantul” său Ionuț Luțu. Primul a ieșit finanțatorul celor de la FCSB. Acesta avea mâinile goale, însă apropiatul lui căra o șacoșă plină cu bancnote.
Cei doi s-au îndreptat către bolidul de lux al afaceristului, fără să se oprească la vreun magazin.
Și pentru că știa ce urmează să facă după ce părădește palatul în care își duce traiul, Becali a ales să poarte o ținută simplă. El a optat pentru un pantalon și un hanorac negru, la care a asortat un tricou de aceeși culoare. Detaliul care a atras atenția a fost o cruce mare aurie pe care a purtat-o la gât pe parcursul plimbării.
Jurnaliștii de la Cancan titrează că magnatul a vrut la un moment dat să își deschidă propria bancă. El a apucat să depună actele în acest sens, dar cererea lui a fost respinsă. Acest lucru s-a întâmplat în urmă cu 14 ani.
Instituţia financiară pe care dorea să o înfiinţeze patronul FCSB-ului trebuia să se numească “Becali Bank”, conform sursei citate mai sus.
Se vehiculează că reprezentanții BNR l-au refuzat pe Gigi Becali pentru că nu le-a convenit ce au descoperit după ce au analizat provenienţa fondurilor.