Gigi Becali, impresionat de Marius Șumudică: ”E singurul inteligent. E specialist în fotbal”

20 06. 2023, 17:57

Gigi Becali (64 de ani) are un nou favorit printre antrenorii din România.

Finanțatorul celor de la FCSB a remarcat ce a spus tehnicianul celor de la Al-Raed după ce s-a aflat echipa de start a României din meciul cu Elveția, scor 2-2, și a spus că acesta a fost singurul care a prevestit un dezastru la Lucerna.

Gigi Becali, impresionat de Marius Șumudică: ”Singurul care a zis e Șumudică”

„Nu avem valoare deloc. În meciul cu Kosovo a fost război, a fost atitudine mare, a fost un punct mare, muncit. Nu avem valoare, dar îi felicităm că au muncit, au tras până în ultimul moment. Dacă nu avem valoare, n-ai ce să reproșezi.

Poate să spună lumea ce o vrea. Că trei, cinci fundași… n-avem valoare! Din moment ce s-au distrat în halul ăla, 76% posesie. Ne dădeau gol când voiau ei. Poate că e o chichiță aici, cine știe, de aranjament pe teren.

Șumudică a zis… toată lumea era mulțumită. Ilie Dumitrescu, toată lumea, “cea mai bună echipă”. Singurul care a zis e Șumudică. Mă gândeam “Uite, mă, Șumudică ăsta, e singurul inteligent”. Șumudică a zis “Dom’le, nu e în regulă”. Mi-am dat seama, după interviul lui de aseară, că e specialist de fotbal.

E clar semnul că ne calificăm, dacă Dumnezeu ne-a dat două goluri. Cum să nu ne calificăm? A anulat Dumnezeu un gol (n.r. – în meciul Elveția – România)!”, a spus Gigi Becali, într-o conferință la reședința sa din Aleea Alexandru.

Șumudică, iritat după ce a văzut formula de start aleasă de Edi Iordănescu: ”Abordare total greșită. O să avem probleme”

Sistemul cu cinci fundași centrali, ales de Edi Iordănescu pentru meciul Elveția – România, și care i-a adus aminte lui Ilie Dumitrescu de meciurile de la World Cup 94, l-a surprins neplăcut pe Marius Șumudică.

Șumudică, irirtat după ce a văzut formula de start. Antrenorul celor de la Al-Raed a spus că naționala helvetă nu avea nevoie de un astfel de marcaj.

„Eu am jucat mult sistemul ăsta. Mi se pare pare o abordare total greșită. Elveția joacă fără extreme, nu știu de ce trebuie să blocăm părțile laterale. Eu aș fi blocat mijlocul terenului. O să avem probleme între linii, acolo unde Shaqiri și Vargas o să atace. Trebuie să iasă un fundaș central să-l ajute pe mijlocașul defensiv.

Dacă ne uităm la echipa lor au doi jucători în spate, Rodriguez și Elvedi, care joacă în acest sistem. Eu cred că la mijlocul terenului o să fie problema. Să sperăm că mijlocașii o să fie interpreteze bine jocul. Eu aș fi fost adeptul la 3 mijlocași centrali. Eu jucam cu 3 închizători, 4-5-1. Ei au doar un jucător în lateral.

A, dacă suntem inteligenți și Hagi și Coman o să facă pressing la cei 3 fundași centrali, ok. Dar dacă trec mingea către compartimentul median o să fie probleme. Asta e părerea mea.

Dacă nu scoatem un fundaș central în întâmpinarea jucătorului între linii o să avem mari probleme”, a spus Marius Șumudică, la Digi Sport Special, înaintea meciului de la Lucerna.