Gigi Becali, discurs manifest în direct la TV de la Arena Națională: „De-asta să mă aprecieze suporterii. Meritul meu ăsta e”

Mihai Gradina 11.05.2024, 23:09
Gigi Becali, discurs manifest în direct la TV de la Arena Națională: „De-asta să mă aprecieze suporterii. Meritul meu ăsta e”

După o confruntare intensă pe Arena Națională, unde FCSB a pierdut cu 0-1 în fața CFR Cluj, în etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii, Gigi Becali, patronul campioanei României, a oferit o serie de declarații la TV Digi Sport.

În ciuda înfrângerii, Becali a susținut că echipa sa a dominat jocul. „N-a fost niciun meci greu. Am luat-o din start. Nu că mă laud, nu e diferența de puncte, ci e valoarea echipei. Au mai atins mingea? Au avut vreun șut pe poartă în a doua repriză? Ne-am distrat cu ei, așa a fost să fie. E valoarea echipei”, a declarat Becali.

Patronul FCSB a lăudat aducerea tandemului Charalambous – Pintilii la echipă, considerând acest lucru ca fiind unul dintre meritele sale. „Meritul meu e că i-am găsit pe Charalambous și Pintilii. Ca să mă apreciați, să mă aprecieze suporterii, să se uite la Dinamo, e cam retrogradată. Să se uite la Rapid…”, a adăugat el.

Gigi Becali: „Țin la Dan Șucu, e un om extraordinar. Dacă vine Lucescu la Rapid, ce”

Becali a vorbit și despre planurile sale pentru sezonul viitor, menționând că nu se teme de o posibilă venire a lui Mircea Lucescu la Rapid. „Țin la Dan Șucu, e un om extraordinar. Dacă vine Lucescu, ce? Trebuie să îi dai 10-15 milioane de euro ca să se bată cu mine. Lucescu nu minte niciodată. A fost la bază, a văzut. A fost treaba cu Ucraina. Ne-am apropiat că să-i ajutăm pe ucraineni. Nu s-a pus niciodată problema. Din bun simț nu mi-am permis. Dacă îl iei trebuie să-i dai un milion. Eu nu dau atâta unui antrenor”, a explicat Becali.

În plus, Becali a subliniat că nu are intenția de a-l aduce pe Lucescu la FCSB, deoarece dorește să conducă el însuși echipa. „Eu nu-l iau pe Lucescu pentru că vreau să fac eu. Ce instituție a antrenorului, o văd? În Divizia B, vreți să dau 25 de milioane de euro să retrogradez? Sunt nebun? Nu sunt idiot. Toți sunt retrogradați. Nu mă bag, nu vreau să comentez de alt om, e problema lor, dar nu vreau să am nici situația CFR-ului”, a concluzionat el.

În final, Becali a vorbit despre investițiile pe care le-a făcut în echipă și despre posibilitatea de a vinde echipa. „Eu am procedat bine, am băgat 10 milioane de euro când am furat-o și am băgat încă 15, dar eu iau 50 la orice oră pe ea. Totul se face pe bani. Au venit din America şi m-au întrebat cu cât o dau. Şi fetele mi-au zis ce faci dacă dai echipa? Că toată ziua stai la biserică. Aşa, cu echipa, mai stai, te mai uiţi la televizor, mai faci o schimbare”, a încheiat Becali.

Tags:
Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622