Gigi Becali se declară mulțumit de debutul lui Malcom Edjouma la FCSB. Mijlocașul a fost titular în victoria cu Chindia, iar omul de afaceri este convins că va crește mult în valoare.
Adus cu mare tam-tam de la Botoșani, Edjouma a debutat pentru FCSB, după ce a fost luat pe sus de la Craiova. Gigi Becali și-a trimis omul de încredere în Bănie, la meciul dintre FC U Craiova și Botoșani., pentru a-și recupera jucătorul. Mijlocașul a fost la un pas să rateze debutul. Echipa lui Toni Petrea a întors dramatic meciul, după ce a fost condusă cu 2-0.
Trimis titular de Toni Petrea, Edjouma a fost apreciat pentru debutul în tricoul roș-albaștrilor. Nici Gigi Becali nu a ratat ocazia de a lăuda jucătorul despre care spunea că i-a provocat cea mai mare bucurie din ultimii 20 de ani.
„De Edjouma sunt mulțumit, normal. Mi-a plăcut cum a jucat. Dar încă nu l-ați văzut la adevărata valoare. Să îl vedeți meciurile următoare după ce se mai acomodează”, a spus Gigi Becali, conform As.ro.
Imediat după meci, Edjouma a vorbit despre primele sale ore în tricoul FCSB.
„A fost foarte bine, eram foarte nerăbdător să îmi întâlnesc noii colegi, staff-ul și sunt foarte fericit. Am fost primit foarte bine, nu am nimic de reproșat. Sunt nerăbdător să îi cunosc mai bine și să mă obișnuiesc cu ei.
(Reporter: Ai început fotbalul la juniorii lui PSG, ești fericit să îmbraci din nou tricoul roș-albastru?) Sunt fericit, bineînțeles. Sunt culorile pe care le am în inimă și voi da totul pentru a onora acest tricou”, a declarat Malcom Edjouma pentru FCSB TV.
Fostul mare internațional Ioan Ovidiu Sabău a fost invitat în cadrul emisiunii PlaySport Live. Acesta a explicat în exclusivitate pentru PlaySport.ro de ce Claudiu Keșeru este important pentru FCSB.
„Am văzut și eu declarația dată de Keșeru. Sigur, fiind supărat după joc… Dar, din punctul meu de vedere, rămâne un jucător foarte bun pentru campionatul nostru. Jucător de execuție, cu multă experiență. A jucat la echipa națională, cu Ludogoreț în cupele europene.
Plus că a fost adus ca un jucător important. Depinde de obiectivul pe care îl are FCSB. Dacă își dorește să crească acești tineri, să le dea meciuri… Dar de Keșeru eu cred că are nevoie FCSB. Și cei tineri au nevoie de el, pentru că ai nevoie de un jucător cu experiență de la care să înveți.
Toată presiunea o iau de multe ori acești jucători cu experiență”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, în exclusivitate pentru PlaySport.ro.
Edjouma a rămas pe teren până în minutul 85, când i-a lăsat locul lui Răzvan Oaidă.
Pentru FCSB urmează deplasarea de la Mioveni, partidă care contează pentru runda 27. Meciul este programat de la 19:55.