Decizia de extrădare în România a lui Puiu Popoviciu a fost deja emisă de Înalta Curte de la Londra. Acest fapt l-a nemulțumit profund pe omul de afaceri român. Acesta a depus o contestație care scoate la iveală câteva declarații incendiare.
Afacerea legată de preluarea ilegală a unor terenuri din Băneasa i-a adus în anul 2017 omului de afaceri Puiu Popoviciu o condamnare la 7 ani de închisoare. Sentința a fost dată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti. Inițial Curtea de Apel Bucureşti îl condamnase pe afacerist la 9 ani de închisoare dar și confiscarea terenurilor din Băneasa.
Aflat în Marea Britanie, Popoviciu a depus o contestație împotriva deciziei de extrădare emise. Apelul a fost admis de către Înalta Curte a Angliei şi Ţării Galilor și astfel au avut loc mai multe audieri. Pe parcursul audierilor martorii omului de afaceri român au făcut câteva declaraţii controversate despre Gigi Becali.
Puiu Popoviciu a vrut să demonstreze legăturile suspecte pe care judecătorul Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran le avea cu Gigi Becali. Corneliu-Bogdan Ion-Tudoran este judecătorul care l-a condamnat în primă instanţă pe Popoviciu la 9 ani de închisoare dar și confiscarea terenurilor din Băneasa. Gigi Becali care este considerat unul dintre marii rivali ai lui Popoviciu, a fost cel mai important martor în dosarul în care Puiu Popoviciu a fost condamnat la 9 ani de închisoare.
Avocatul Ionuţ Veniamin Dojana a fost unul dintre martorii cheie ai lui Popoviciu. Avocatul a susținut că ar fi lucrat pentru un prieten comun al lui Becali și al lui Corneliu Tudoran. Astfel Dojana a declarat că la începutul anilor 2000 judecătorul Corneliu Tudoran i-ar fi cerut 2 milioane de dolari lui Gigi Becali. Acești bani îi solicitase de la Becali pentru a-l ajuta pe acesta să preia Steaua. Patronul FCSB-ului ar fi refuzat, motivând că suma este prea mare. Până la urmă latifundiarul din Pipera a reuşit să înregistreze marca Steaua. A pierdut-o însă în decembrie 2014, printr-o decizie definitivă dată de Înalta Curte.
Dojana a mai susținut în fața magistraților de la Londra și faptul că Gigi Becali i-ar fi oferit lui Corneliu Tudoran o mită de 200.000 de euro pentru a-l ajuta să iasă din închisoare în 2013. Datorită prieteniei cu Becali, judecătorul Corneliu Tudoran l-ar fi condamnat pe Popoviciu la 9 ani de închisoare. Judecătorul englez care a admis apelul împotriva extrădării lui Puiu Popoviciu în România a declarat la final că toate aceste mărturii nu sunt veridice și nu va ține cont de ele.