Gigi Becali spune că FCSB are datorii ce se învârt în jurul sumei de 20 de milioane de euro, dar, cu toate acestea, nu are încă de gând să vândă clubul roş-albastru. Becali mai are încă două mari dorinţe până să renunţe la FCSB.
Latifundiarul din Pipera visează la grupele Champions League, acolo unde FCSB nu a mai ajuns din timpul mandatului lui Laurenţiu Reghecamf, în sezonul 2013-2014. Becali vrea să facă avere din meciurile europene şi să obţină un câştig de 40 de milioane de euro.
Mai vreau ceva, un lucru pe care nu l-am obținut. Vreau bani mulți din fotbal! Vreau câte 40 de milioane de euro din Ligă, acum e victoria 3 milioane de euro”, a declarat Becali la Digisport.
Finanţatorul formaţiei antrenate de cipriotul Elias Charalambous are planuri mari şi atunci când vine vorba de transferuri. Becali are încredere că va reuşi, în curând, să-şi recupereze pierderile şi să vândă jucători în străinătate, la preţuri mari.
Până nu vând un jucător cu peste 20 de milioane de euro, nu mă las”, a mai completat Becali.
Acesta a adăugat, de asemenea, că nu va lăsa moştenire clubul familiei. Becali şi-ar dori să vândă în viitor FCSB, însă afirmă că nu există doritori să o cumpere.
N-am să las niciodată moștenire echipa de fotbal. Eu nu o las la familia mea. Înseamnă să îți ții copiii lângă foc, ar înseamna falimentul familiei. Nu vreau să fac asta! Cui să o vând, că nu o cumpără nimeni!”, a precizat Becali.
Până să cedeze gruparea bucureşteană, Becali subliniază că va face economii. Pentru început, latifundiarul din Pipera e hotărât să reducă cheltuielile cu centrul de copii şi juniori. Acesta plănuieşte să înjumătăţească din vară grupele de la Academie.