Gigi Becali, acuze fără precedent: „Cei de la Voluntari au luat 3.000 de euro de la CFR”. I-a declarat război finului Pandele: „Nu mă lasă Domnul așa!”

Gabriel-Alexandru Ioniță 15.05.2022, 00:04
Gigi Becali, acuze fără precedent: „Cei de la Voluntari au luat 3.000 de euro de la CFR”. I-a declarat război finului Pandele: „Nu mă lasă Domnul așa!”

Gigi Becali consideră că a fost trădat de finul său, Florentin Pandele, primarul din Voluntari. Patronul de la FCSB susține că acesta le-a oferit primă de 1.500 de euro jucătorilor lui Liviu Ciobotariu ca să îi încurce pe roș-albaștrii.

Mai mult, Gigi Becali susține că are informații conform cărora cei de la CFR Cluj le-ar fi oferit celor de la FC Voluntari prime de 3.000 de euro pentru a obține un rezultat bun cu FCSB pe Arena Națională. Ceea ce au făcut.

Gigi Becali a anunțat că CFR Cluj le-a promis bani celor de la Voluntari pentru a scoate un rezultat bun cu FCSB

Patronul vicecampioanei a anunțat că a primit aceste informații chiar de la oameni din interiorul clubului ilfovean. Astfel, el l-a acuzat pe finul Pandele de trădare și i-a transmis acestuia că FC Voluntari nu va câștiga Cupa României, pentru că va primi o pedeapsă Divină pentru ce au făcut în acest meci. De asemenea, Gigi Becali are certitudinea că Dumnezeu va face dreptate, CFR Cluj se va încurca pe teren propriu cu Universitatea Craiova și tot FCSB va lua titlul în cele din urmă.

„(n.r. Despre faptul că Voluntari a egalat pe final dintr-o poziție de offside) Am bătut 2-1, asta e, felicit jucătorii. Da nu e normal? Ce să fac? Dacă e offside și e 2-1, ce să facem? Acum eu spun ceva. Eu cred că va face Dumnezeu dreptate mâine. Hai să vedem. Valoarea echipei. Și fotbalistic, în seara asta, dacă nu au jucat nimic și au dat două goluri, ce să mai fie fotbalistic?

Hai să vă spun ceva, de ce erau ei așa disperați. Eu au jucat pe 1.500 de euro, le-a dat primăria și le-a dat 3.000 de la CFR. Nu ai ce să zici. Le-a dat primăria. Sunt unii de acolo din echipa care spun despre ce e vorba. Nu pot să spun. Primăria e regulamentar să dea, că e echipa primăriei. Probabil că s-a luat în Consiliul Local. Nu mă deranjează că le-a dat prima. Mă deranjează de ce au luat prima de la CFR.

Becali nu înțelege de ce Primăria Voluntari ar fi decis să ofere prime pentru acest meci

Ești Becali, facem un exercițiu de imaginație. Ipotetic vorbind. Ești la FCSB și joci meci cu Voluntariul, care finul tău este un fel de proprietar. Toată săptămâna m-am luptat mult ca să jucăm.  Că ei voiau pe Giulești. Am mutat meciul, de duminică, sâmbătă. Le-am făcut și un favor. Dacă jucam mâine, nu mai aveau curaj că aveau finala Cupei. Deci le-am făcut și un favor. Te cerți cu ei cu nu vor să joace pe Național Arena, mai fac și rețetă financiară. Bun, nu e nimic până aici. Dai 1.500 prima în dezavantajul tău, că nu are nicio logică.

Nu mă deranjează, treaba voastră. Dar că să ia bani de la adversarul meu, 3.000 de euro primă. Așa ceva nici nu îmi vine să cred. Mi-a zis cineva ‘Băi Gigi, tu ai inspirație. Dar, iartă-mă că îți spun, ești prost la oameni’. Eu iubesc oamenii și am încredere în ei. Dar când ajungi așa, atunci zici: ‘Bă, e adevărat că sunt idiot’.

De la cine ar fi aflat Becali aceste amănunte

Păi nu știu la cine mă refer. Mă refer la faptul că o echipă a luat 3.000 de euro primă de la CFR. Avem prieteni pe la echipa și avem și rude pe la echipă acolo. La Voluntari. Nu eu Oamenii ne-au spus dinainte.

Mi se pare normal (n.r. Dacă cei de la Voluntari au fost premiați ca să facă o performanță). Dar dacă este finul tău nu mai e. Lasă să se joace corect. Dacă dai primă împotriva nașului tău, nu mi se pare normal. Asta este supărarea mea. Eu aștept acum să văd dacă Dumnezeu face dreptate. Vreau să și bată Craiova mâine, să luăm și campionatul. Dar vreau să piardă ei Cupa. La ce mizerii au făcut, nu se vor atinge de Cupă. Nu poate Dumnezeu să îi lase, nu au cum. Sunt atât de amărât că mi s-a întâmplat asta. Dă-l încolo de campionat și gata.

Când ai 2-1 și mai sunt 10 minute, pasează mingea. Pentru ce mai aveam noi nevoie de al treilea gol? Nu înțeleg. Ce mai avem nevoie să verticalizam? 100% face Dumnezeu dreptate mâine. Mizerie, să te trădeze finul tău… Nu are cum Domnul să mă lase așa. Sunt jucători prea valoroși acolo (n.r. la Universitatea Craiova), care un egal 100% pot scoate.

Sunt supărat de o schimbare pe care am făcut-o. Nu trebuia schimbat Tavi Popescu. Fără el nu putem să ținem mingea. Au emoții la meciuri din astea mari. L-am băgat pe Dumiter, nici măcar pressing pe acolo nu a făcut. Dacă nu iau titlul, vedem ce jucători mai dăm, care termină contractul și la revedere. Nu mai iau niciun jucător, facem imediat și pe la academie. Tăiere, gata. Nu tai contractele.

A anunțat din nou tăieri de cheltuieli la echipă

Fac economie la bani, dar asta nu înseamnă că îmi bat joc de marfa mea. Jucătorii îi țin ca să luăm campionatul la pas la anul. Dar eu cred că luăm campionatul acum.

În această seară am primit una dintre cele mai mari lecții din viața mea. O să mă gândesc mult, dar nu știu dacă o să pot să mă schimb. Iubesc prea mult oamenii. Cupa sigur nu o vor atinge”, a spus Gigi Becali la Digi Sport.

Toni Petrea, despre faza care ar putea decide titlul: „Mi se pare offside clar”. Cum încearcă să gesioneze aceste momente delicate: „I-am lăsat să se liniștească puțin”

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622