Gigi Becali (65 de ani) a făcut mutări importante în lotul FCSB-ului după eliminarea din preliminariile Conference League. Au venit Djokovici, Ngezana, Băluță și Chiricheș, dar au și plecat Cordea și Vali Gheorghe.
Finanțatorul a dezvăluit azi că un jucător de la FCSB a primit o ofertă în valoare de cinci milioane de euro. Informația a fost confirmată și de către Adrian Ilie.
Milionarul din Pipera a precizat că Joyskim Dawa (27 de ani) a primit o ofertă din Arabia Saudită. Becali a vrut să spună și numele echipei, dar mai apoi a renunțat.
”Nu dau niciun jucător. Poveşti. Şi de Dawa a fost. I-am zis că are 5 milioane de euro clauza. Ei îmi spuneau că nu este problemă. Dar nu dau, nimic. Atât am cerut pe el.
Dar nici nu-l dau acum. Îl dau cu cinci milioane de euro, dar la iarnă, nu acum. Prin Arabia Saudită, la echipa aia a lui… dar nu mai vorbesc acum”, a spus Becali, la Fanatik.
Deși a fost rugat să spună numele echipei, Becali a bătut în retragere, dar Adrian Ilie a precizat că ar fi vorba despre FC Damac, echipa antrenată de Cosmin Contra, acolo unde a ajuns recent și Nicolae Stanciu.
Becali l-a adus pe Dawa la FCSB pentru suma de 350.000 de euro, astfel că are șansa acum de a da o lovitură financiară pe piața de mercato.
Marius Șumudică (52 de ani) vrea să o ducă iar pe Gaziantep în fruntea ierarhiei din Turcia, așa că s-a pus pe transferuri după ce a revenit pe banca tehnică a echipei din SuperLig.
Antrenorul i-a convins pe Florin Niță și pe Junior Morais să semneze cu echipa din orașul cu același nume până la finalul sezonului, dar ”Șumi” nu se oprește aici și pare mai dezlănțuit ca niciodată.
Șumudică mai vrea un fotbalist, titular la FCSB, astfel că Gigi Becali (65 de ani) ar putea să mai dea o lovitură pe piața de mercato.
Presa din Turcia a anunțat că Andrea Compagno (27 de ani) este fotbalistul dorit de Șumudică. Jurnalistul Burak Ozdemir a anunţat că şi Rizespor at fi interesată de fotbalistul italian ajuns în fotbalul românesc prima oară la FCU Craiova.
Becali a fost impresionat de Compagno și a achitat pentru vârful de atac suma de 1,5 milioane de euro către gruparea din Bănie.
Informația că Andrea Compagno poate face pasul spre Gaziantep a fost confirmată azi chiar de Gigi Becali.
”Cine-l dă pe Compagno acum? În situația asta, când ne batem la campionat? Aaaa, dacă mai eram în perioada de mercato, poate discutam, pentru că mai aveam cum să aducem alt atacant în loc. Poate îl dădeam”, a spus Becali, la Fanatik.