Giedrius Arlauskis a ajuns în Turcia și a intrat deja în cantonament cu FC Voluntari. Liviu Ciobotariu și-a dus jucătorii în Antalya, la Belek.
Arlauskis este la un pas de revenirea în fotbalul românesc. De șase ori campion al Ligii 1, lituanianul este subiectul unei mutări de impact. Playsport a anunțat în exclusivitate venirea acestuia la Voluntari.
Arlauskis a plecat de la CFR Cluj imediat după revenirea lui Dan Petrescu. Portarul nu a fost de acord cu îndepărtarea lui Marius Șumudică și, mai ales, a lui Marian Copilu. Fostul președinte de la CFR Cluj este un bun prieten de-ai goalkeeperului.
Arlauskis (34 de ani) a ajuns azi în cantonamentul celor de la Voluntari și va începe pregătirea cu revelația sezonului din Liga 1, după cum Playsport a prezentat în exclusivitate.
Fost campion cu Unirea Urziceni, FCSB și CFR Cluj, acesta a avut o primă reacție: „Da, da! Atât am de zis. Ne vedem pe teren. Nu am nimic de spus, am venit să mă antrenez”, a spus acesta, conform Gsp, la sosirea în Antalya.
FC Voluntari are parte de cel mai bun sezon de la promovarea în Liga 1. Ilfovenii sunt pe un nesperat loc 3 și vor să își asigure măcar prezența în play-off, dacă nu să bifeze o surpriză.
În încercarea de a păstra ritmul, Liviu Ciobotariu și-a dus jucătorii în Antalya, la Belek. Ilfovenii sunt cazați la Hotel Atlantis, un resort de lux, prevăzut cu terenuri de fotbal, minifotbal, tenis, sală de fitness, golf și minigolf, centru SPA, saună și piscină.
Venirea lui Giedrius Arlauskis nu ar fi prima mutare surprinzătoare a ilfovenilor. Voluntari a anunțat la începutul anului și un jucător venit direct de la … Parma.
Muhamed Tehe Olawale are 22 de ani, o înălțime de 1.87 metri și evoluează pe postul de atacant central. El a fost crescut la juniorii echipei Empoli, însă ultima sa aventură din Italia a fost la echipa lui Denis Man și Valentin Mihăilă.
Muhamed Tehe Olawale este originar din Coasta de Fildeș, însă până în prezent nu a îmbrăcat tricoul niciunei selecționate.
10 ianuarie: adversarul urmează să fie anunțat
13 ianuarie: Kyzyl-Jar (Kazahstan)
16 ianuarie: Zaglebie Lubin (Polonia)
Am plecat de la CFR din cauza situației președintelui Marian Copilu. Suntem prieteni buni, el m-a convins să revin în România. Eu îmi țin cuvântul. Când am văzut că el nu mai e în club, am spus că nici eu nu vreau să mai rămân. Credeam că îmi voi încheia cariera în România
Giedrius Arlauskis, în septembrie.