Giedrius Arlauskis a fost fără îndoială unul dintre cei mai importanți fotbaliști ai celor de la CFR Cluj în ultimii ani. Portarul lituanian ajuns la 33 de ani a fost determinant pentru clujeni în cucerirea celor patru titluri în Liga 1.
Jucătorul care a mai evoluat în România pentru Unirea Urziceni și FCSB a fost însă în centrul unui scandal în ultimele săptămâni în Gruia. El a fost foarte supărat după ce Marius Șumudică și Marian Copilu au fost demiși de patronul Neluțu Varga.
Arlauskis are o relație extrem de apropiată cu fostul președinte al clubului clujean. De altfel, în baza acestei relații, lituanianul a decis să revină la CFR în luna martie a acestui an după scurta perioadă petrecută în Arabia Saudită, la Al Shabab.
Astfel, Arlauskis a făcut a fost foarte nervos după îndepărtarea lui Copilu. El chiar a încercat la acel moment să facă o „revoluție” împotriva conducerii clubului. Nu a avut însă sprijinul colegilor, iar încercarea sa a eșuat.
În schimb, el i-a anunțat pe șefii clubului că nu mai vrea să continue în Gruia. La scurt timp, a plecat în Lituania cu pretextul unor probleme medicale. Mai mult, au existat speculații conform cărora Arlauskis ar fi fost dorit de rivalii de la FCSB.
Conducerea CFR-ului l-a scos de pe lista jucătorilor eligibili pentru Liga 1 și Conference League. Astfel că ruptura dintre cele două părți părea definitivă.
Multă lume a speculat însă că Arlauskis va fi convins să revină la sentimente mai bune odată cu revenirea lui Dan Petrescu pe banca echipei campioane. De asemenea, în baza relației foarte bune care există între cei doi.
Și acest lucru este din ce în ce mai aproape să se întâmple. Bogdan Mara a revenit și el în funcția de director sportiv la CFR Cluj odată cu numirea lui Dan Petrescu și a dat noi detalii despre situația lui Giedrius Arlauskis.
El a dezvăluit că portarul lituanian se află în discuții destul de avansate cu patronul Neluțu Varga. Și consideră că aceste discuții se vor încheia cu succes. Iar Arlauskis va rămâne în Gruia în cele din urmă.
Arlauskis este în discuţii cu patronul clubului, vedem ce se va întâmpla. E un portar de mare valoare. Ar fi un jucător extrem de important pentru echipa noastră, a câştigat patru campionate, are valoare mare şi poate să facă diferenţa în fotbal. E o problemă care cred că se va regla. Avem nevoie de un portar de valoarea lui”, a spus Bogdan Mara la Pro X.