Gicu Grozav s-a arătat foarte fericit după ce a marcat golul egalizator în Dinamo – Petrolul 1-1.
Deși meciul părea că se îndreaptă către o victorie pentru Dinamo, Petrolul a beneficiat de un penalty, în prelungirile partidei, după un fault în careu. Lovitura de pedeapsă a fost transformată în gol, fără probleme, de Gicu Grozav.
„Important e că am reușit să revenim. Am luptat până la final și am reușit să marcăm. Știam că o să întâlnim o echipă în formă, chiar dacă a pierdut ultimul meci. O echipă cu jucători buni.
E o luptă crâncenă, pentru că toate echipele încă speră la salvare. Noi trebuie să ne vedem de treaba noastră. Fiecare meci o să fie la fel de greu ca cel de astăzi. Trebuie să rămânem concentrați și să luptăm până la final.
Probabil era mai frumos cu stadionul plin. Dar chiar și cu copii în tribună s-a creat o atmosferă plăcută. Țin să le mulțumesc pe această cale”, a declarat Gicu Grozav, la finalul partidei cu Dinamo.