„Baciul” este ferm. Gică Popescu, mesaj clar către tricolori înainte de primul meci al Naționalei: „Trebuie să ne calificăm!”. Fostul căpitan al tricolorilor și al Barcelonei și-a manifestat optimismul în privința șanselor echipei lui Mirel Rădoi de a ajunge, după 24 de ani, la un Campionat Mondial. România va debuta, astă-seară, în preliminariile CM 2022, împotriva Macedoniei. Partida va avea loc pe Arena Națională, începând cu ora 21.45.
Acum sau nu mai avem răbdare! Gică Popescu, mesaj clar către tricolori înainte de primul meci al Naționalei. Fostul căpitan al tricolorilor, dar și al Barcelonei, speră într-o calificare a echipei antrenate de Rădoi. Ar fi prima, la un Mondial, de la cea din 1998, din Franța. Actualul președinte al Viitorului Constanța a fost în echipa de atunci, condusă de Anghel Iordănescu. România a reușit să ajungă în optimi, la fel ca în 1990, la CM din Italia. Și, tot ca atunci, a fost eliminată de o echipă mai accesibilă decât altele, în 1998 aceasta fiind Croația.
Avem o grupă din care nu avem voie să nu ne calificăm! Repet, nu avem voie să nu ne calificăm într-o grupă ca aceasta! Nu putem să ne dorim să jucăm cu Luxemburg, să ne luptăm cu Lichtenstein și cu Andora dacă se poate! Dacă vrem să participăm la un Campionat Mondial, trebuie să jucăm și cu Germania, trebuie să trecem de Macedonia de Nord și de Armenia fără probleme”, a declarat Popescu, potrivit Fanatik.
Dacă nu reușim să facem asta, mai bine stăm acasă! Nu este niciun moment al revanșei împotriva Islandei, e pur și simplu timpul să mergem la Mondiale. În grupa în care suntem, nu avem voie să nu ne calificăm!”, a mai spus „Baciul”, conform sursei citate.
Popescu a mai adăugat că lumea a avut suficientă răbdare cu calificările echipei naționale. Care s-au tot adunat, ajungând la 5 ratări consecutive.
Dacă nici noi nu am avut răbdare cu cinci calificări ratate doar la Mondiale, atunci cine a mai avut răbdare? La echipa națională nu prea există timp. Toată lumea vrea calificări din doi în doi ani! Iar antrenorii care acceptă acest lucru știu la ce se înhamă”, a spus Gică Popescu.
Fostul mare internațional român a mai adăugat că nu comentează selecția făcută de Mirel Rădoi. „Trebuie să avem încredere în Mirel Rădoi și în deciziile lui. Apoi vom vedea dacă am făcut bine sau nu”, a completat Popescu, potrivit același surse.
Mirel Rădoi a fost depistat cu Covid-19 pe 15 martie. În aceste zile el spera să aibe 2 teste negative consecutive pentru a putea sta pe banca naționalei la meciul cu Macedonia. Cel efectuat ieri a fost primul ieșit negativ. În cursul zilei de azi, selecționerul se va testa din nou. Ultimul rezultat trebuie dus la cunoștința oficialilor UEFA cu cel puțin 2 ore înainte de începerea partidei, după cum a spus Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF.
Toți așteptăm, sperăm să fie bine. Trebuie prezentat rezultatul cu două ore înainte de începerea jocului, așa este protocolul UEFA, a declarat Mihai Stoichiță, la Pro X