Gică Popescu a analizat ultimele evoluții ale lui Radu Drăgușin, atât de la Tottenham, cât și de la echipa națională a României.
Radu Drăgușin a fost integralist, vineri, în partida amicală România – Irlanda de Nord, 1-1.
Gică Popescu susține că Radu Drăgușin are mult potențial. Însă, consideră că, în momentul de față, internaționalul român are nevoie de liniște, pentru a putea să se acomodeze cu ritmul din Premier League.
„Este jucătorul care ne reprezintă la cel mai înalt nivel, joacă la una dintre cele mai importante echipe din fotbalul englezesc, cel mai puternic campionat din Europa. E nevoie să joace, e un alt ritm în Premier League faţă de campionatul italian. Eu am jucat acolo, campionatul italian este unul dintre campionatele cu ritm mai scăzut, pentru că nu ai spaţii. Toate echipele preferă să vină să se apere.
Dacă n-ai spatiu, nu e ritm. În Anglia e deschis, toată lumea atacă, e ritm foarte susţinut. E nevoie de adaptare, e nevoie de timp. Oricâtă calitate ai avea, e nevoie de timp, de adaptabilitate.
(n.r. Drăguşin) are un potenţial fantastic, are nevoie de timp, e nevoie să simtă acest nivel ridicat din Premier League. E prea mult sub lupă, că se analizează fiecare mişcare pe care o face, de ce atâta presiune pe el? Atunci au fost interpretate declaraţiile mele că aş avea ceva cu Draguşin. Doamne fereşte! N-am nimic cu Drăguşin, cum n-am cu niciun jucăt român, da?
Dar prea mult se vorbeşte, că a jucat 6-10 minute şi toată lumea discută dacă a stat bine, n-a stat bine. Băi, oameni buni, lăsaţi copilul în pace, are 21 ani, lăsaţi-l şase luni să joace, să se adapteze şi după şase luni îl puneţi sub lupă, dar nu a doua zi, că s-a îmbrăcat aşa, că a jucat aşa. Jucase 10 minute, saracul, şi eram cu ochii pe el. Lăsaţi-l să se adapteze, joacă senzaţional, dar e nevoie de ritm să se impună, să nu cedeze, pentru că are competiţie pe postul său la Tottenham.
Am înţeles că e un jucător căruia îi place să se antreneze, e foarte important, e cât casa de mare, are un fizic fabulos, are toate ingredientele să fie în timp unul dintre cei mai buni jucători de la Tottenham. Sunt convins că va începe să joace, să prindă ritmul şi, la un moment dat, o să se impună ca titular”, a declarat Gică Popescu, la Orange Sport.