Gică Hagi, prima reacție după Universitatea Craiova – Farul Constanța 1-0: „Așteptam mai mult de la echipă”. Ce a spus de arbitraj

Olteanu Ștefan 07.03.2022, 22:55

Sub comanda lui Gică Hagi, Farul Constanța nu s-a putut opune formei de excepție pe care o traversează Universitatea Craiova și a cedat în duelul din cu runda numărul 30, scor 0-1. În urma acestui eșec, constănțenii au ratat șansa de a se apropia de podiumul Ligii I și termină sezonul regular cu 48 de puncte, la egalitate cu FC Argeș.

Universitatea Craiova – Farul Constanța 1-0. Prima reacție a lui Gică Hagi

Duelul dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța a fost ultimul din sezonul regular 2021 – 2022, iar formația lui Gică Hagi nu a putut face față presiunii din Bănie. Craiova lui Reghecampf venea după 5 victorii consecutive în campionat, iar luni seară a bifat-o pe a 6-a.
Oltenii au început mai bine jocul și au dominat prima repriză, iar în minutul 44 a venit și răsplata. Pap s-a poziționat perfect la o centrare a lui Vătăjelu și a reluat cu capul, din câțiva metri, în plasă.

În repriza secundă, Universitatea Craiova s-a mulțimit cu posesia balonului, în timp ce singurul șut pe spațiul porții i-a aparținut echipei constănțene.

Însă, scorul de pe tabela de marcaj nu a mai fost modificat până la final. Ultimul duel al sezonului regular, dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța, s-a încheiat cu 1-0 în favoarea gazdelor.

Primele 6 poziții din Liga I, la finalul sezonului regular:

  1. CFR Cluj – 76 P
  2. FCSB – 62 P
  3. Universitatea Craiova – 54 P
  4. FC Argeș – 48 P
  5. Farul Constanța – 48 P
  6. FC Voluntari – 47 P

Punctele se vor înjumătăți în play-off.

Gică Hagi: „Nu au fost două faulturi la Omoh? Au fost, dar aia e”

Gică Hagi și-a criticat blând jucătorii la finalul confruntării și s-a ferit să ofere nume. De asemenea, antrenorul Farului a evidențiat și două faulturi asupra lui Omoh care nu au fost acordate în finalul partidei:

Un meci echilibrat. Ambele echipe au avut oportunități. S-a dat o luptă la mijlocul terenului, ambele echipe au recuperat mult. În atac nu am fost așa de inspirați ca înainte, dar eu cred că am avut oportunități. Din păcate am pierdut multe mingi. În prima repriză am încercat să construim, dar știam că adversarul face un pressing agresiv. Ritmul jocului a fost bun.
Ei au dat un gol dintr-o greșeală colectivă a noastră. Pe o minge statică în care ei s-au mișcat, a venit o centrare și au dat gol.

Analiza am făcut-o la meciul trecut. Acum ne gândim la ce e în față. Ne așteaptă meciuri foarte grele în play-off, cu adversari foarte buni. Orice jucător o să fie motivat și trebuie să arate că e bun. Meciurile sunt tari, vom vedea. Nu doar de la Jefte mă așteptam la mai mult, mă așteptam de la echipă. Mă așteptam de la atacanți să arate mai mult. Dar fotbalul e făcut din detalii. Mici detalii au făcut diferența. Am luat gol, iar noi nu am fost inspirați acolo.

De mâine o să ne gândim la FCSB. Astăzi ne gândim la meciul care a fost, reflectăm o zi, două. Jucăm de trei săptămâni miercuri-duminică. Suntem singura echipă care am jucat intermediare de trei săptămâni. Eu doar am spus, totul e raportat la jucători. Am zis ce am jucat, e un adevăr. Eu zic că am alergat, ne-am duelat cu ei, am avut și noi ocaziile noastre.

Am avut și vreo două faulturi la final. Da, la Omoh, nu au fost două faulturi? Au fost, dar aia e…”, a declarat Gică Hagi, la Digi Sport.

Gică Hagi, război cu FCSB. Cum vrea Regele să-i ia fața echipei lui Gigi Becali.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622