Gică Hagi este fără îndoială una dintre cele mai mari legende ale lui Galatasaray și cu siguranță cel mai iubit străin de către fanii Cim Bom. Astfel, nu este deloc surprinzător faptul că numele său este folosit de fiecare dată când cineva încearcă să se promoveze în cadrul clubului turc.
Acest lucru se va întâmpla și în următoarea campanie premergătoare alegerii noului președinte al lui Galatasaray. Presa din Turcia anunță că Fatih Terim, fostul antrenor al echipei pentru care evoluează Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan, va candida pentru această funcție.
Iar „Împăratul” are în minte un plan pentru a revitaliza echipa din Istanbul, după sezonul dezastruos pe care îl traversează. Conform jurnaliștilor turci, Terim intenționează să schimbe fundamental structura clubului.
El își dorește să aducă în cadrul acestuia foști mari fotbaliști ai Galatei, pe modelul pus în practică, cu mare succes, de Bayern Munchen deja de foarte mulți ani. Iar printre aceștia se numără nume precum Gică Hagi sau Didier Drogba, potrivit celor de la fotospor.com.
Experimentatul antrenor se află în Bodrum, momentan, unde se odihneşte, dar are în minte un plan la care se gândeşte de mulţi ani. Terim nu-şi doreşte doar compatrioţi, ci şi străini în administraţia la care visează”, au notat turcii.
Conform sursei citate, Fatih Terim le-ar fi dezvăluit planul său lui Mustafa Cengiz, fost președinte al Galatei, și lui Abdurrahim Albayrak, fost vicepreședinte și membru al Consiliului de Administrație. Marele antrenor turc este decis să îl înlăture din funcția de președinte pe Burak Elmas.
Acesta este văzut drept principalul vinovat pentru sezonul catastrofal înregistrat de Galatasaray, prin prisma modului în care a gestionat bugetul clubului în ultimii ani. Gruparea Cim Bom se află în acest moment doar pe locul 13 în Superlig, extrem de aproape de zona retrogradării.
Din acest motiv a fost demis Fatih Terim, dar lucrurile nu s-au îmbunătățit nici după venirea spaniolului Domenec Torrent, fost colaborator al lui Pep Guardiola. Astfel, Terim a decis că vrea să se implice mai mult în viața clubului său de suflet și poate face acest lucru din plin din funcția de președinte.
Până în acest moment, presa din Turcia nu a menționat pe ce poziție ar urma să fie adus Gică Hagi la Galatasaray în eventualul mandat de președinte al lui Fatih Terim. Însă este destul de clar că face parte din planurile acestuia, cu care de altfel are o relație excelentă.
Rămâne doar de văzut dacă „Regele” va fi dispus să renunțe la proiectul început la Farul Constanța. Ceea ce nu a făcut atunci când a fost dorit de FRF în poziția de selecționer al României.