Gică Hagi, din nou în atenția presei în ultima dispută din fotbal: „E greu de precizat”

27 02. 2023, 09:51

Rodion Cămătaru s-a adăugat şi el pe lista foştilor mari jucători care au răspuns „provocării” lansate de Dănuţ Lupu.

Fostul fotbalist dinamovist a declarat că îl consideră pe Nicolae Dobrin drept „Regele fotbalului românesc”, iar de aici au urmat o serie de reacţii care continuă şi la mai bine de o săptămână după afirmaţiile lui Lupu.

Unul dintre cei care s-a pronunţat în privinţa subiectului este şi Rodion Cămătaru, fostul fotbalist al Craiovei fiind atât  adversarul lui Nicolae Dobrin cât şi al lui Gică Hagi de-a lungul carierei.

Rodion Cămătaru

Fosta Gheată de Aur a României recunoaşte relaţia de prietenie pe care a avut-o cu „Prinţul din Trivale”, câştigător a două titluri de campion cu FC Argeş. Cei doi au fost chiar colegi de cameră la naţională olimpică a României. Însă chiar şi în aceste condiţii, Cămătaru refuză să tragă concluzii clare în privinţa „disputei” lansată fără voia lui de Dănuţ Lupu.

Model din tinereţe

Fostul mare atacant a jucat în ţară doar pentru Universitatea Craiova şi Dinamo. El a dezvăluit ce lucru a împrumutat de la Dobrin.

Nicolae Dobrin

”Pe ‘nea Gicu îl ştiam de când era copil. Era un om de milioane. Îmi aduc aminte că fusesem selecţionat în echipa olimpică a României, cu antrenor Florin Halagian. Din echipă făcea parte şi Gicu Dobrin. Atunci, m-a luat cu el în cameră, sigur, mă ştia dinainte.

Vă spun un lucru pe care oamenii de fotbal îl ştiu, dar cred că e bine să-l amintesc: cât am jucat în România tot timpul aveam jambierele lăsate. Moda am luat-o de la Gicu Dobrin, el juca cu jambierele lăsate. După ce am plecat în Belgia, lucrurile s-au schimbat, a trebuit să respect regulamentul”, a declarat Rodion Cămătaru pentru Orange Sport.

Comparaţia lui Cămătaru

Dobrin nu a avut ocazia să joace la echipe din străinătate. A fost căutat de Real Madrid, dar regimul comunist nu i-a permis să părăsească ţara.

Rodion Camataru / Sursa foto: Facebook

Dobrin nu era doar un fotbalist uriaş, ci şi un om deosebit, de o modestie rar întâlnită. A face acum o comparaţie sau a spune cine e cel mai mare fotbalist român al tuturor timpurilor, Hagi sau Dobrin, e greu de precizat. Să nu-l uităm pe Ilie Balaci, iarăşi, cu care am jucat atâţia ani, un fotbalist senzaţional.

Cred eu că diferenţa aici nu o face neapărat talentul, ci palmaresul. Hagi a jucat la Campionate Europene, Mondiale, echipe de top ale Europei, a câştigat trofee importante… Din acest punct de vedere, palmaresul este de partea lui”, a adăugat olteanul.

Puteau fi colegi

Cămătaru a fost la un pas să semneze cu FC Argeş, înainte să ajungă în vestiarul Craiovei. „Gâscanul” îi pusese o vorbă prietenului său pentru a ajunge la Piteşti.

Dobrin s-a retras din activitate în 1986

”Dar pentru că am amintit de Gicu Dobrin, îmi aduc aminte un episod în care şi-a dorit foarte mult ca eu să vin la FC Argeş. Am fost la un pas să ajung la Piteşti, dar aşa a fost conjunctura. Sunt din Strehaia şi am vrut să fiu mai aproape de casă. Este unul dintre motivele pentru care am ajuns la Craiova.

În tot cazul, nu contează titulatura de ”Rege”, ci faptul că trebuie să ne bucurăm că am avut în fotbalul românesc nişte nume foarte mari, nişte jucători talentaţi, care au creat spectacol”a încheiat Cămătaru.