Giani Kiriță a dat verdictul în privința lui Zeljko Kopic după ce Dinamo a încheiat anul cu încă trei puncte în zestre. Meciul cu FC Voluntari a fost decis de un penalty transformat de Goncalo Gregorio în minutul 90+1.
Tehnicianul croat a ajuns la două victorii consecutive de când a preluat postul. Echipa a rămas, însă, pe poziția a 15-a, penultima a clasamentului, cu 16 puncte.
Fostul căpitan al „câinilor” a vorbit la superlativ despre Kopic, punând în lumină mentalitatea acestuia, demonstrată inclusiv prin discursul rostit după fluierul final al partidei de pe Arcul de Triumf. A avertizat, însă, că salvarea de la retrogradare va fi o misiune imposibilă în absența unor transferuri importante în pauza competițională a iernii.
„Ceea ce aș vrea eu să se întâmple la Dinamo e să vină clar câțiva jucători. Asta ar fi marea mea predicție. Să încercăm să atacăm în forță începutul de campionat, adică să avem câteva victorii la început.
Depinde ce jucători or să vină la Dinamo. Dacă nu o să vină jucători care sunt buni pentru Dinamo și să știe ce înseamnă să joace la o echipă precum Dinamo și să o salveze de la retrogradare, atunci lucrurile se vor complica.
Se vede că mentalitatea lui e una sănătoasă. Mie în primul rând mi-a plăcut discursul de după meci. A zis: ‘OK, am câștigat, punct. Urmează meciul următor’. Ăsta e discurs de profesionist. Fără să vină jucători poate să fie super profesionist. Nu are cum să reușească”, a declarat Giani Kiriță pentru fanatik.ro.
Chestionat cu privire la potențialele ținte ale lui Dinamo din perioada de marcato, Zeljko Kopic a evitat să ofere detalii. I-a lăudat, însă, pe Dorin Rotariu și Damjan Djokovic, două dintre numele vehiculate în spațiul public.
„ Dau mereu același răspuns, după meci vom analiza situația, vom vorbi la nivel de conducere și vom încerca să găsim cele mai bune soluții pentru club. Da, știu cine sunt Rotariu și Djokovic. Sunt jucători buni, dar mai sunt mulți.
Am spus-o de multe ori, Dinamo e un club special, suntem într-o perioadă grea, cine vrea să vină aici trebuie să știe cine e Dinamo și ce așteptări să aibă. Trebuie să vină cu capacitate maximă de a lupta. Nu sunt contabil, sunt antrenor. Nu știu care e bugetul meu acasă, de unde să știu care e bugetul meu la club?”, a spus antrenorul alb-roșilor.